Uniunea Europeană a deschis o acţiune în justiţie împotriva grupului american IBM, a companiei franceze de IT Atos şi a grupului italian de apărare Leonardo, din cauza problemelor întâmpinate în dezvoltarea noului sistem automatizat de control la frontiere, a anunţat luni agenţia europeană eu-LISA, transmite Reuters.
Sistemul de intrare/ieşire (Entry/Exit System – EES), introdus treptat începând din octombrie 2025, presupune înregistrarea călătorilor la frontiere prin scanarea paşapoartelor, prelevarea amprentelor digitale şi realizarea unor fotografii. Acesta urmăreşte identificarea persoanelor care depăşesc perioada legală de şedere, combaterea fraudelor de identitate şi prevenirea migraţiei ilegale.
Potrivit Financial Times, care a relatat iniţial despre proces, acţiunea în justiţie a fost declanşată după ce consorţiul format din cele trei companii a depăşit în mod repetat termenele contractuale şi a contestat avertismentele şi amenzile aplicate de agenţia europeană.
Corespondenţa dintre consorţiu şi eu-LISA, consultată de publicaţia britanică, indică existenţa unor dispute privind întârzierile şi sancţiunile financiare care datează de mai mulţi ani.
Economia mondială se confruntă cu un deficit de finanţare de 30.000 de miliarde de euro până în 2030
„Întrucât procedurile judiciare sunt în desfăşurare, nu comentăm detaliile cazului. Acestea vizează etapa de dezvoltare a sistemului şi nu afectează funcţionarea sa actuală”, a declarat un purtător de cuvânt al eu-LISA.
Agenţia europeană a precizat că sistemul EES este pe deplin operaţional în Europa, în pofida problemelor care au determinat deschiderea procesului.
