Un simplu test de sânge ar putea permite, în viitor, depistarea unor tipuri de cancer în stadii foarte timpurii, înainte ca boala să se răspândească. În același timp, imunoterapia, terapiile țintite și medicina personalizată schimbă perspectivele pacienților cu forme avansate de cancer. Prof. Dr. Leyla Özer, specialist în oncologie medicală la Memorial Bahçelievler Hospital din Istanbul, a explicat, într-un interviu acordat la București, cum evoluează diagnosticul oncologic și de ce tratamentul viitorului va fi adaptat caracteristicilor moleculare ale fiecărui pacient.
Pe 5 noiembrie 2026, Hotelul Athénée Palace din București a găzduit un simpozion medical organizat de Colegiul Medicilor Ilfov, dedicat schimbului de experiență și consolidării colaborării medicale dintre Romania si Turcia.
Evenimentul i-a avut ca invitați pe Prof. Dr. Leyla Özer, specialist in oncologie medicală, și Prof. Dr. Erman Aytaç, specialist în chirurgie gastrointestinală, ambii din Turcia. La simpozion a participat și AccessMed Turcia, susținând dialogul profesional și dezvoltarea parteneriatelor dintre specialiștii medicali din cele două țări.
Prof. Dr. Leyla Özer își desfășoară activitatea la Memorial Bahçelievler Hospital din Istanbul, fiind specializată în principal în tratamentul cancerelor gastrointestinale. Ariile sale de interes includ și sarcoamele, tumorile rare, cancerul mamar, pulmonar si tumorile ginecologice.
Într-un interviu acordat cu ocazia participării la eveniment, medicul a vorbit despre progresele în screeningul cancerului colorectal, potențialul testelor de sânge pentru depistarea precoce a cancerului și noile strategii terapeutice care transformă oncologia modernă.
Cancerul colorectal afectează tot mai mulți adulți tineri. Screeningul poate preveni apariția bolii
Cancerul colorectal reprezintă una dintre provocările importante ale oncologiei, inclusiv prin creșterea numărului de cazuri în rândul persoanelor tinere.
Prof. Dr. Leyla Özer atrage atenția că această afecțiune a devenit o cauză majoră de mortalitate oncologică la persoanele sub 50 de ani, ceea ce face ca programele de screening să fie esențiale.
„Cancerul colorectal este unul dintre cele mai letale tipuri de cancer. A devenit principala cauză de deces prin cancer în rândul persoanelor cu vârsta sub 50 de ani. De aceea, este foarte important ca populația să fie inclusă în programe de screening”, explică specialistul.
Una dintre cele mai importante metode de depistare rămâne colonoscopia, investigație care permite examinarea directă a colonului și identificarea leziunilor cu potențial de transformare malignă.
În cazul persoanelor cu risc obișnuit, colonoscopia poate fi efectuată la intervale de zece ani, conform anumitor recomandări de screening, atunci când rezultatele sunt normale.
Medicul explică faptul că vârsta recomandata pentru începerea screening-ului a fost modificată în unele ghiduri, pe fondul creșterii incidentei cancerului colorectal la adulții mai tineri.
„Inițial, screening-ul cancerului colorectal începea după vârsta de 50 de ani. Însă, din cauza frecvenței crescute a bolii la pacienții mai tineri, în prezent, în multe ghiduri americane și europene, vârsta de începere a screening-ului este de 45 de ani.”
Un avantaj major al colonoscopiei este posibilitatea de a identifica și îndepărta polipii înainte ca aceștia să evolueze către cancer.
„În stadiul de adenom avansat, putem îndepărta complet leziunea printr-o procedură endoscopică, fără intervenție chirurgicală, iar pacientul poate să nu mai aibă nevoie de alt tratament”, precizează Prof. Dr. Leyla Özer.
Astfel, screeningul colorectal nu înseamnă doar identificarea timpurie a cancerului, ci și posibilitatea de a preveni apariția acestuia prin îndepărtarea leziunilor precanceroase.
Testele din sânge și din scaun, noi perspective pentru depistarea cancerului
Desi colonoscopia este o metodă importantă de screening, mulți pacienți evită investigația din cauza temerilor legate de procedura.
În acest context, dezvoltarea unor teste mai puțin invazive reprezintă o direcție importantă de cercetare. Pe lângă testele imunochimice fecale și cele pentru identificarea sângelui ocult în materiile fecale, medicina dispune în prezent de metode care analizează fragmente de ADN asociate tumorilor.
„Exista teste efectuate din probe de scaun și din sânge, care pot detecta ADN tumoral circulant în sânge sau fragmente de ADN tumoral în materiile fecale”, explică medicul.
Aceste tehnologii pot contribui la identificarea unor cancere în stadii timpurii și reprezintă un progres în dezvoltarea metodelor de screening.
O provocare importanta rămâne detectarea leziunilor precanceroase, precum adenoamele avansate, înainte ca acestea să se transforme în cancer.
Prof. Dr. Leyla Özer subliniază că sensibilitatea noilor teste pentru identificarea acestor leziuni trebuie îmbunătățită, tocmai pentru că perioada dinaintea apariției cancerului reprezintă un moment esențial pentru intervenția preventivă.
Dezvoltarea testelor bazate pe ADN tumoral ar putea extinde in viitor posibilitățile de depistare precoce, oferind pacienților alternative suplimentare de screening.
Vom putea depista cancerul printr-un simplu test de sânge?
Una dintre cele mai interesante perspective ale oncologiei moderne este posibilitatea identificării mai multor tipuri de cancer printr-o analiză de sânge.
Prof. Dr. Leyla Özer explică faptul că progresele inteligentei artificiale și înțelegerea tot mai detaliată a biologiei tumorale contribuie la dezvoltarea unor metode de detectare precoce.
„Inteligența artificială evoluează, iar cunoștințele noastre despre biologia cancerului și caracteristicile sale moleculare se dezvoltă. Toate acestea contribuie foarte mult la posibilitatea de a depista cancerul în stadii mai timpurii.”

Această direcție este deosebit de importantă pentru anumite tipuri de cancer, precum cel pancreatic și ovarian, care sunt frecvent diagnosticate în stadii avansate.
În cazul acestor afecțiuni, lipsa unor programe eficiente de screening pentru populația generală face ca identificarea bolii înainte de apariția simptomelor să fie dificilă.
Noile teste de sânge bazate pe analiza ADN-ului pot identifica anumite semnale asociate cancerului și pot oferi indicii despre organul în care a apărut tumora.
„În prezent, există teste de sânge bazate pe analiza ADN-ului care pot detecta anumite semnale ale cancerului și care ne pot oferi informații despre originea tumorii primare”, explică specialistul.
Potrivit medicului, aceste metode par să fie în prezent mai eficiente pentru identificarea cancerelor în stadiile II si III.
Perspectiva care suscită un interes deosebit este dezvoltarea unor teste capabile să identifice boala chiar din stadiul I sau din faze și mai timpurii.
„Probabil că, într-un viitor foarte apropiat, vom putea utiliza aceste teste pentru a detecta cancerul în stadiul I, poate chiar în stadiul de carcinom in situ. Astfel, pacienții ar putea fi diagnosticați printr-un simplu test de sânge și tratați, de exemplu, doar prin intervenție chirurgicală, fără să mai fie necesare terapii sistemice suplimentare.”
Această perspectivă ar putea transforma modul în care sunt diagnosticate anumite forme de cancer, prin identificarea bolii într-un moment în care tratamentul poate fi mai puțin complex.
Mortalitatea prin cancer a scăzut. Tratamentele moderne schimbă perspectivele pacienților
Progresele oncologiei se reflectă nu doar în diagnosticarea mai precoce, ci și în rezultatele tratamentului. Prof. Dr. Leyla Özer menționează că statisticile actuale indică o reducere importantă a mortalității prin cancer comparativ cu anul 1990, pe fondul îmbunătățirii metodelor de depistare și al apariției unor terapii mai eficiente.
„Statisticile actuale arată că decesele cauzate de cancer au scăzut cu cel puțin 35% comparativ cu anul 1990, datorită atât depistării precoce, cât și tratamentelor eficiente pentru boala în stadii avansate, precum imunoterapia și terapiile țintite.”
Unul dintre cele mai importante progrese este dezvoltarea medicinei de precizie, o abordare care permite selectarea tratamentelor în funcție de caracteristicile biologice și moleculare ale tumorii.
În locul unei strategii terapeutice identice pentru toți pacienții cu același tip de cancer, medicina modernă urmărește identificarea mecanismelor specifice care susțin dezvoltarea bolii.
Această schimbare a deschis calea către noi clase de medicamente și combinații terapeutice.
Imunoterapia si medicamentele care transporta chimioterapia direct catre celulele tumorale
Printre tratamentele moderne evidențiate de Prof. Dr. Leyla Özer se numără conjugatele anticorp–medicament, o categorie de terapii care combină capacitatea unui anticorp de a recunoaște o țintă specifică de pe celulele tumorale cu acțiunea unui medicament citotoxic.
Scopul acestei tehnologii este direcționarea mai selectivă a substanței active către celulele canceroase.
„Avem medicamente foarte eficiente, precum conjugatele anticorp–medicament, prin care tratamentul citotoxic este direcționat către o țintă specifică”, explică medicul.
O altă direcție importanta este combinarea mai multor metode terapeutice pentru obținerea unui efect mai puternic asupra bolii.
Prof. Dr. Leyla Özer mentionează asocierea imunoterapiei cu chimioterapia sau cu conjugatele anticorp–medicament, strategii prin care diferitele mecanisme de acțiune se pot completa reciproc. „Prin combinații precum imunoterapia și chimioterapia sau imunoterapia și conjugatele anticorp–medicament, putem obține un efect sinergic și putem trata mai eficient pacienții cu forme avansate de cancer.”
Aceste progrese contribuie la extinderea posibilităților terapeutice și la îmbunătățirea controlului bolii în stadii avansate.
Cancerul în stadiul IV ar putea deveni o boală cronică?
Unul dintre mesajele optimiste transmise de Prof. Dr. Leyla Özer privește viitorul tratamentului oncologic pentru pacienții cu boală avansată.
Dezvoltarea terapiilor moderne și a strategiilor combinate permite obținerea unor rezultate tot mai bune pentru anumite categorii de pacienți.
„Se pare că, în viitorul apropiat, chiar și cancerul în stadiul IV ar putea deveni o boala cronică”, afirmă specialistul.
Această perspectivă reflectă direcția în care evoluează oncologia: identificarea unor tratamente capabile să controleze boala pe perioade tot mai lungi, prin adaptarea strategiei terapeutice la caracteristicile tumorii și la răspunsul pacientului.
Medicina de precizie are un rol central în această evoluție, deoarece permite identificarea unor ținte moleculare și dezvoltarea unor tratamente concepute pentru a acționa asupra lor.
Viitorul oncologiei nu înseamnă un medicament miraculos, ci tratamente personalizate
Întrebată care sunt cele mai promițătoare strategii terapeutice, Prof. Dr. Leyla Özer atrage atenția asupra complexității cancerului. Boala nu este determinată exclusiv de comportamentul celulelor tumorale, ci și de interacțiunea acestora cu sistemul imunitar și cu structurile din țesuturile înconjurătoare.
„Cancerul este o problemă complexă. Nu este vorba doar despre celula tumorală, ci și despre micromediul imunitar, celulele stromale și structurile care contribuie la dezvoltarea și creșterea tumorii.”
Din aceasta perspectivă, viitorul tratamentului oncologic nu se rezumă la descoperirea unui singur medicament capabil sa trateze toate formele de cancer. „Nu trebuie să căutam un medicament miraculos care să rezolve toate problemele legate de cancer. Este important să identificăm caracteristicile moleculare specifice fiecărui pacient și să concepem tratamentul în funcție de acestea.”
Această abordare reprezintă fundamentul medicinei personalizate, în care profilul molecular al pacientului și al tumorii devine un element esențial pentru alegerea tratamentului.
Printre strategiile cu potențial pentru viitor, medicul menționează combinațiile de imunoterapie, vaccinuri terapeutice și terapii țintite, dezvoltate în funcție de particularitățile moleculare ale bolii. „Probabil vom avea o medicină de precizie bazată pe fenotipul molecular individual al pacientului și vom dezvolta combinații de imunoterapie, vaccinuri sau terapii țintite, orientate către aceste caracteristici specifice.”
Colaborarea medicală România–Turcia, în centrul simpozionului de la București

Participarea Prof. Dr. Leyla Özer și a Prof. Dr. Erman Aytaç la simpozionul organizat de Colegiul Medicilor Ilfov a oferit un cadru pentru dialog profesional și schimb de experiență între specialiștii din România și Turcia.
Într-un domeniu în care progresele tehnologice și terapeutice se succed rapid, colaborarea internațională contribuie la schimbul de cunoștințe și la dezvoltarea unor noi perspective în îngrijirea pacienților.
La eveniment a participat și AccessMed Turcia, care susține dezvoltarea relațiilor profesionale dintre specialiștii medicali din România și Republica Moldova și centrele medicale din Turcia. Prin activitatea sa, AccessMed facilitează parteneriatele medicale internaționale și sprijină pacienții interesați de evaluări de specialitate și opțiuni suplimentare de diagnostic și tratament în Turcia.
Simpozionul de la Bucuresti a adus în prim-plan importanța colaborării dintre specialiști, într-un moment în care depistarea precoce, medicina de precizie și noile terapii oncologice deschid perspective importante pentru viitorul tratamentului cancerului.
Informatii pentru pacienti – AccessMed Turcia
Pentru informații despre evaluări medicale, consultații de specialitate și opțiuni de tratament în Turcia, persoanele interesate pot contacta echipa AccessMed.
Email: info@accessmed.com.tr
Telefon: +90 535 954 48 33
Citește și Papa Leon nu mai are nevoie de tratament suplimentar pentru cancerul pulmonar
