Ministrul Apărării anunţă că au început deja lucrările la hubul de securitate de la Marea Neagră

Alexandru Ionescu

Ministrul Apărării, Ştefan Radu Oprea, a afirmat, joi seară, că lucrările la hubul de securitate de la Marea Neagră au început deja, iar centrul de comandă din România ar urma să fie finalizat în câteva luni.

Ştefan Radu Oprea a declarat, joi seară, la Digi24, că Marea Neagră este un subiect important atât pentru NATO, cât şi pentru Uniunea Europeană, şi că hubul de securitate primeşte sprijin financiar european.

„Marea Neagră este un subiect şi la NATO şi la Bruxelles. A venit şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vorbind despre hubul de securitate, care este un proiect al Uniunii Europene. Au făcut un anunţ de 50 de milioane de euro care vor veni pentru hub şi încă 10 milioane de euro pentru intervenţii în Marea Neagră”, a precizat ministrul Apărării, Ştefan Radu Oprea.

El a explicat că vor exista centre de comandă la Constanţa, dar şi la Varna, în Bulgaria. Potrivit lui Radu Oprea, Ministerul Afacerilor Interne va coordona activitatea, prin Garda de Coastă, în timp ce Ministerul Apărării va oferi sprijin pentru supraveghere şi intervenţii.

- Publicitate -

Întrebat când va deveni operaţional hub-ul, ministrul a răspuns că se lucrează şi că va fi finalizat în câteva luni.

„Centrul de comandă cred că are o perioadă de câteva luni de zile pentru a fi gata. Avem şi echipamente noi care vor sosi în timpul de livrare”, a adăugat ministrul Apărării, Ştefan Radu Oprea.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat, luni, la Bucureşti, că trebuie consolidată capacitatea de a răspunde la crizele de graniţe şi a anunţat o finanţare de 10 milioane de euro pentru operaţiuni de căutare şi salvare la Marea Neagră.

Zelenski: Succesele Ucrainei pe câmpul de luptă consolidează poziţia în negocieri

Ea a mai precizat că hubul de securitate strategică de la Marea Neagră trebuie operaţionalizat.

- Publicitate -
Distribuie articol: