Mihai Eminescu, pe lângă activitatea sa de poet și publicist, primește la vârsta de 25 de ani funcția de revizor școlar în județele Iași și Vaslui, funcție pe care o va deține în perioada 1 iulie 1874 – 4 iulie 1876. În această calitate el intră în contact cu problemele cu care se confrunta învățământul românesc la vremea aceea, iar rapoartele pe care le întocmește reprezintă, cum spune Pr. Arh. Mihai Daniliuc într-un articol, „prețioase documente de arhivă, reprezentând o radiografie obiectivă a problemelor învățământului nostru din perioada respectivă”, și care conțin „o serie de propuneri salvatoare”.
Mai târziu, Eminescu trata în calitatea sa de publicist aceste probleme. În această zi de sărbătoare, în care ne aducem cu toții aminte de marele poet și în care marcăm totodată Ziua Națională a Culturii, vă invităm să reflectăm împreună asupra unora dintre aceste texte.
Mihai Eminescu: „Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii”
Cum spunea cineva, cu toții ne dorim să avem copii deștepți și frumoși, uitând adesea că avem și datoria de a crește oameni buni, iubitori de semeni. Importanța acestei laturi pe care trebuie să o adopte învățământul o accentua și poetul în acest fragment:
„E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea, cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe” („Opere”, vol. IX, pg. 446).
Mihai Eminescu: „Lucrarea continuă a instituțiilor prea liberale a consistat la spiritele tinere (…) într-o încredere oarbă în propria persoană neînsemnată”
În fragmentul următor el subliniază consecințele faptului de a transforma învățământul doar într-un mijloc de transmitere a unei mulțimi de informații, care uită de partea formativă- tinerii resping orice autoritate (și odată cu aceasta, orice reper moral), încrezându-se orbește în propriile forțe, neformate încă:
„Am spus-o într-un rând că ceea ce ne inspiră durerea cea mai mare si o adevărată teamă de viitorul acestei țări nu sunt pe atâta oamenii generației actuale pe cât tinerii noștri, care vor stăpâni în viitor soarta nației lor. Lucrarea continuă a instituțiilor prea liberale a consistat la spiritele tinere în dărâmarea oricărei autorități dumnezeiești și omenești, într-o încredere oarbă în propria persoană neînsemnată, în nerespectarea oricărui superior. Ușurința cu care tinerii la noi discută oameni și lucruri, expresiile de care se servesc, suficiența și lipsa de naivitate e un semn că avem a face cu oameni îmbătrâniți înainte de vreme, cărora le-am putea prezice de pe acuma lipsa de statornicie si impotența morală. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dă Dumnezeu pentru c-am făcut din școli numai unelte în care se îngrămădește învățarea unei mulțimi de cunoștințe, fără să fi îngrijit deloc pentru creșterea inimei și caracterului, căci niciodată tăria unui popor n-a stat în instrucție si numai în instrucție, ci totdeauna în creștere. O cunoștință, mai ales în școalele secundare, care nu are rol educativ, e o cunoștință stearpă și nefolositoare” (Curierul de Iași, 5 iunie 1877).
Citește și: Meseria de dascăl aflată în topul celor mai stresante profesii
Într-un alt articol amintește și despre consecințele sociale ale ignorării laturii formative din învățământ, dar și îndepărtarea omului de valorile religioase – consecința este faptul că societatea devine coruptă:
„Într-o țară în care religia şi curăția moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conștiința de drept şi nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni neonești, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, spiritul public caută în zadar un razim în contra corupțiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimeni” („Opere XII”, p. 324).
Mihai Eminescu: golul moral „e cel mai insuportabil și (…) conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri”
Mai jos face distincție între însușirea de informații, cultură și formare (creștere), care are rolul de a educa latura morală. El arată în prima parte a textului roadele pe care le are dimensiunea morală din om: ea îl determină să creeze ceva de valoare, să-și urmeze vocația, fără să caute într-un mod obsesiv câștigul material.
„Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi apropriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri” (Eminescu, Opere, vol. XI, p. 307).
Poate că în acest secol, în care problemele identificate de Eminescu se manifestă cu mult mai accentuat decât atunci, e bine să luăm aminte la spusele sale și să încercăm – fiecare dintre noi – să facem ceva pentru reînvierea adevăratelor valori în inimile celor mici, dar nu înainte de a le trezi pe cele din noi înșine.
Ala Coval
Surse foto: www.anacronic.ro (The Village School, Vladimir Makovsky), www.desenez.net, www.turistderomania.ro
