Cele mai noi declarații ale actorilor politici implicați direct în adoptarea legii grațierii, în același timp și posibili beneficiari ai ei sunt contradictorii. De la început trebuie subliniat că această lege a grațierii pare incapabilă să rezolve problemele ridicate de Comisia Europeană, mai degrabă arată exclusiv ca o încercare de eliberare a unei clase politice corupte, ajunse după gratii sau foarte aproape de ele.
Fondul rămâne, România are penitenciare pline ochi!
Liviu Dragnea a declarat: „Nu domnul Şerban Nicolae va hotărî cum rămâne cu acest subiect. Eu cred că Comisia juridică de la Senat a încurcat destul de mult această lege, că cea mai bună variantă pentru moment este ca legea să plece din Senat aşa cum a venit de la Guvern, pentru că s-a schimbat de foarte multe ori acolo şi eu sunt foarte nemulţumit. Miercuri, la ora 10.30, vom avea un Comitet Executiv Naţional unde vom discuta şi subiectul ăsta, dar şi altele. Poate întoarce (plenul Senatului – n.r.) raportul în comisie. Nu numai eu, majoritatea suntem nemulţumiţi pentru ce s-a întâmplat acolo”.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a precizat, citat de News.ro: „Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”.
Şerban Nicolae se dezice de creația sa, declarând că: „Din punctul meu de vedere, în forma actuală, este absolut ineficient . El nu rezolvă absolut nimic, nu răspunde niciunei nevoi a societăţii, nici în ceea ce priveşte obligaţiile României faţă de CEDO, dar, repet, la final e o decizie politică (…) Din punctul meu de vedere, nu rezolvă problema supraaglomerării”.
Senatorul PSD a adăugat că graţierea unor condamnaţi ar aduce mai mulţi bani la buget, care ar putea fi investiţi în şcoli şi spitale, potrivit News.ro.
Vezi și Victor Ponta îi cere demisia lui Şerban Nicolae pe motiv de …justiție
Şerban Nicolae a mai susţinut: „Graţierea nu costă. Graţierea este o măsură de politică penală fără costuri bugetare. Construcţia de spitale sau de construcţii de învăţământ este o chestiune care ţine de investiţii bugetare semnificative (…) Dacă vom continua să plătim zeci de milioane de euro amendă la CEDO despăgubiri pentru persoane care stau în penitenciare în condiţii improprii, probabil că vor rămâne mai puţini bani şi pentru spitale, şi pentru instituţii şcolare, şi pentru alte investiţii de interes social. Dar probabil că la nivelul Guvernului s-au găsit resursele necesare astfel încât în loc să graţiem, mai bine plătim ceea ce e de plătit”.
Comisia a finalizat joi dezbaterile pe proiectul de lege a graţierii, după trei şedinţe în care au adus o serie de modificări actului normativ transmis pe 31 ianuarie de Guvern. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în trei ani, scăderea a trei ani din pedeapsa de până în zece ani, înjumătăţirea pedepselor femeilor însărcinate şi graţierea integrală a pedepselor persoanelor care au împlinit 70 de ani.
În urmă cu aproape două săptămâni, în prima şedinţă dedicată dezbaterii pe fond a proiectului legii graţierii, Comisia juridică a Senatului a adoptat amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae conform căruia vor urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, modificând astfel propunerea Guvernului de a graţia pedepsele de până în 5 ani.
Senatorii jurişti au adoptat şi un amendament propus de social-democratul Şerban Nicolae potrivit căruia se scad trei ani din orice pedeapsă cu închisoarea de până în zece ani. „Se graţiază… în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc zece ani”. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi.
Potrivit amendamentului, „se graţiază în parte, cu 1/2, pedepsele cu închisoare de la 6 la 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii încadraţi în grad de handicap accentuat sau grav, potrivit legii”. Propunerea a fost făcută de senatorii Tanczos Barna (UDMR), Liviu Brăiloiu (PSD) şi Daniel Fenechiu (PNL).
În Comisia juridică a Senatului au fost adoptate alte două amendamente prin care se prevede că pedepsele persoanelor cu vârsta peste 70 de ani se graţiază în întregime, iar ale celor de peste 60 de ani se înjumătăţesc.
Comisia juridică a Senatului a dublat la doi ani termenul pentru achitarea despăgubirilor în vederea graţierii, neachitarea cu „rea credinţă” ducând la revocarea clemenţei.
Miercuri ”ziua ca hoții”, joi s-au razgândit
După ce miercuri senatorii jurişti adoptaseră amendamentele social-democraţilor Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu, identice cu propunerea lui Traian Băsescu, de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, joi aceştia au dat un nou vot prin care au respins respectivele propuneri. Astfel, faptele de corupţie, precum darea sau luarea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, au fost excluse de la a fi graţiate.
Traian Băsescu, milostivul campion anticorupție
Tot joi, senatorii jurişti au respins un alt amendament al lui Traian Băsescu prin care acesta propunea graţierea celor condamnaţi la închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi au votat împotriva propunerii ca persoanele condamnate pentru conflict de interese să fie, de asemenea, graţiate.
Amendamentele formulate de fostul preşedinte al României Traian Băsescu au fost respinse de Comisia juridică a Senatului. Printre acestea se numără graţierea pedepselor de până în 6 ani de închisoare, graţierea femeilor condamnate pentru corupţie şi majorarea la trei ani a termenului în care cei graţiaţi trebuie să achite prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi.