Este deja de notorietate că în fotbal lucrurile au scăpat de sub control în ceea ce privește salariile și prețurile de transfer practicate de marile cluburi, dar ce justificare reală poate avea un salariu zilnic de 100.000 de euro? Cât „spectacol„ poate produce un fotbalist ca să merite o astfel de retribuție?
Potrivit publicației germane Der Spiegel, citată de Agerpres, salariul lui Neymar la PSG se ridică la 3.069.250 euro pe lună (36,8 milioane euro pe an), ceea ce înseamnă că brazilianul, conform calculelor aceleiași surse, primește aproximativ 4.000 de euro pe oră, respectiv 66 euro pe minut la clubul francez. Der Spiegel susține, totodată, că Neymar a încasat în total 54 milioane euro la FC Bacelona, în sezonul trecut, cu 8,5 milioane euro mai mult decât argentinianul Lionel Messi, unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști ai planetei, alături de portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid).