Jucătorii echipei naţionale sunt convinşi că noul selecţioner îi va duce la Euro 2020, iar fostul e criticat că nu i-a dus la Mondialele din Rusia.
În acești termini se pune problema și nimeni nu-i întreabă pe Chiricheș și compania de ce cu Daum ambiția lor tindea spre zero, iar mai nou, când totul era pierdut aceasta a revenit la cote apropiate de normalitate.
„Am reușit un joc bun și suntem fericiți că am obținut un rezultat bun. Este un egal muncit, s-a văzut spirit de sacrificiu azi. La 0-1 nu aveam nimic de pierdut și am încercat să facem un joc bun. E important să ai și puțin noroc în anumite situații, normal. Sper să continuăm pe acest drum. Sigur, e dezamăgire mare că nu am reușit calificarea la Cupa Mondială, dar începe o nouă etapă la echipa națională și trebuie să continuăm pe acest drum. Nu am început nici campania extraordinar, dacă am fi început cu o victorie în meciul cu Muntenegru ar fi fost altul moralul nostru. Dar trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut de acum încolo. Avem ca obiectiv calificarea la EURO 2020 și trebuie să obținem asta. Trebuie să jucăm din ce în ce mai bine și să câștigăm meciuri”, a spus Chiricheș.
Pe drumuri noi tot pornim de mai bine de 15 ani, iar la turneele finale mai ajungem doar întâmplător.
„Se vede că a venit un nou selecționer, echipa națională o să arate din ce în ce mai bine. Naționala are viitor cu Cosmin Contra. E nevoie de răbdare, dar suntem pe drumul cel bun. Mă bucur că am obținut un rezultat de egalitate cu Danemarca.”, a spus Ciprian Deac.
Discursul, rostit de alt jucător, a fost auzit și la începutul mandatului germanului Daum.