”Viața greilor nu e ușoară”, acesta este titlul unei cărți despre viața unor pugiliști celebri. Viața boxerilor nu este ușoară, aceasta este constatarea după o zi petrecută alături de băieții de la lotul național de box și de antrenorul Valentin Vrânceanu, durul cu cele mai reușite glume.
Trezit, mâncat, antrenament, prânz, odihnă, antrenament, masa de seară, culcat, aceasta este rutina zilnică.
Mai ieșiți și voi seara? ”Nu prea, suntem frânți de atâta muncă”, răspund în cor Marian Pița și Robert Jitaru, doi dintre cei mai talentați pugiliști din noua generație, și fac asta cu zâmbetul pe buze, deși vin direct de la spital, unde au donat sânge pentru angajatul unui club sportiv din Brăila.
”Hai, hai, doi pași înainte, unu înapoi, boala boxerului român”, strigă la băieți Valentin Vrânceanu. ”Tehnică și agresivitate și faceți și câte trei patru pași, hai, înainte”. Asta vrea toată lumea, doar că este greu să ajungi foarte sus când finanțarea este destul de jos. De altfel, indemnizația unui pugilist de la un Club Sportiv Municipal se ridică la 600 de lei. Greu de tot drumul până ajungi sus la medalii. ”Obiectivul nostru principal este Tokyo 2020. După mai vedem ce va mai fi, poate atunci putem vorbi și de profesionism și de altele. Până atunci ne concentrăm pe JO, și înaintăm pas cu pas spre Japonia”, ne spune Robert Jitaru. Primul pas vine peste câteva zile, Campionatul European din Spania.
Așteptări mari sunt și de la Mihai Nistor, Andrei Arădoaie, dar profesorul Vrânceanu insistă că băieți buni sunt toți. ”Fandare, mișcare pe vârfuri, nu mai da după muște, uită de astea la lot, fără directe nu ajungi la medalii”. Antrenorul spune, sportivul încearcă să țină minte.
E greu boxul?
”E greu să spui asta, depinde. Nu e ușor”.
Trezit, mâncat, antrenament, prânz, odihnă, antrenament, masa de seară, culcat.
”Asta e tinerețea noastră!”
