Urmașul Partidului Comunist, PSD a domnit aproape continuu în România. Actualul său șef, Liviu Dragnea, conduce țara în funcție de agenda lui judiciară. El ordonă și partidul, într-o disciplină stalinistă, execută. Iar Bucureștiul, care va asigura președinția Uniunii Europene de la 1 ianuarie, se supune, scrie cotidianul francez Le Figaro într-un articol semnat de Thierry Portes și Paul Cozighian și intitulat „România, țara unui singur partid“.
Autorii menționează că totul a început și a continuat cu Ion Iliescu, cel care a făcut să cadă regimul lui Ceaușescu în 1989, iar apoi a deținut puterea pentru un deceniu, și care a dat României o instituție ce încă o ține ancorată în trecutul comunist, mai mult decât pe vecinii săi din Europa de Est: PSD, sub diferitele sale denumiri de până acum.
Potrivit articolului, PSD, care nu a fost total în afara puterii decât 4 ani (1996-2000), este construit pe modelul partidelor leniniste de altădată, cu o disciplină care le permite liderilor săi să-și impună punctele de vedere mai întâi în rândul camarazilor lor, apoi în societate și în stat.
„Victoria sa la ultimele alegeri legislative din decembrie 2016 îi acordă, în regimul parlamentar românesc, aproape toate puterile până la viitorul scrutin legislativ, prevăzut în 2020. Însă, de 22 de luni, o mare parte a opiniei publice, reunită în manifestații adesea de amploare, critică acest PSD care subminează sistemul judiciar și îl acuză pe președintele său, Liviu Dragnea, că este la originea atacurilor împotriva magistraților care îl anchetează în mai multe dosare“, notează publicația.
În articolul din Le Figaro se mai menționează că, în timp ce șeful său ar putea ajunge în închisoare până la finalul mandatului, PSD riscă să fie într-o situație foarte proastă la alegerile din 2020.
Autorii comentează că în România se dă o luptă care s-a transformat într-un conflict personal între Liviu Dragnea și o instituție judiciară care a început urmărirea sa penală în trei dosare, fiind deja condamnat definitiv în primul dosar, iar în al doilea procesul fiind în faza recursului final.
În ceea ce privește partidele de dreapta, se spune despre acestea că în 1996, atunci când s-a produs alternanța la putere, au eșuat complet în economie, în domeniul social, dar și cel politic, astfel că, revenit la putere și legitimat de opoziție, PSD și-a pus oamenii în toate eșaloanele statului și în fruntea companiilor privatizate. Ani la rând, se arată în articol, miniștrii PSD au realizat programele susținute de baronii locali, legați de întreprinzătorii locali, ”în vechea logică comunistă”.
Ziarul descrie sistemul în care toate structurile locale sunt populate cu obedienții partidului, iar electoratul captiv al PSD, la origine rural și în vârstă, a câștigat încetul cu încetul orașele, ajungând până în București.
„În mod evident, legăturile între lumea politică și cea a afacerilor explică faptul că PSD, care a fost la putere mai mult decât toate celelalte partide, este cel mai atins de anchetele anticorupție. Prin urmare, viitoarea arhitectură politică a României depinde în mare măsură de rezultatul bătăliei între acest partid și procurori și judecători. Dincolo de PSD, este un întreg sistem cu ramificații în aproape toate formațiunile, care încearcă să scape din ghearele justiției“, este concluzia autorilor articolului.
Aceștia subliniază că, astăzi, conducerea acestui partid, reunită în jurul șefului său, impune opțiunile țării, în pofida opoziției președintelui de dreapta și a străzii, precum și a numeroaselor critici ale Uniunii Europene, a cărei președinție, „în mod ironic”, o va prelua România la 1 ianuarie.
„Insensibil la toate aceste critici, Liviu Dragnea, în biroul său de președinte al Camerei Deputaților, îi reunește în fiecare săptămână pe membrii influenți ai partidului său și pe miniștrii lor pentru a fixa agenda săptămânii următoare. În acest cenaclu sunt stabilite proiectele de lege, sunt decise excluderile și remanierile”, mai scrie Le Figaro, care amintește că „Liviu Dragnea a schimbat de două ori premierul și a înlocuit mai mult de 70 de miniștri de care începuse să se îndoiască“.
