Demersul surprinzator al Laurei Codruta Kovesi de a cere CEDO sa constate ca nu a avut dreptul la un proces echitabil in privinta revocarii sale din functia de procuror-sef DNA a fost trimis in derizoriu de unii din nestiinta, de altii pentru a diminua importanta acestei decizii care ar putea fi deschizatoare de drum in jurisprudenta europeana.
Din start trebuie inteles ceea ce dna Kovesi a si precizat ulterior anuntului initial: nu se pune problema reinstalarii in functia de procuror-sef. CEDO nu poate sa faca asta.
Asa cum in discutie nu sunt atributii constitutionale si legale ale CCR. Ele intr-adevar nu au nicio legatura cu jurisprudenta si competentele CEDO.
Ministrul Tudorel Toader spune ca „CCR nu judeca oameni, judeca exceptii, obiectii sau conflicte juridice de natura constitutionala. La CEDO te adresezi impotriva hotararilor instantelor judecatoresti in termen de 6 luni de la ramanerea definitiva”. Exact asa ar trebui sa fie.
Citeste aici despre Ion Iliescu
Dar prin Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 (si nu numai, dar despre ea discutam acum), CCR a depasit cu mult aceasta matca legala si a comis o serie de abuzuri, mizand pe faptul ca, pana acum cel putin, deciziile sale nu erau supuse analizei niciunei alte instante interne sau externe.
Un prim abuz este ca CCR i-a impus presedintelui un anumit continut al decretului si anume sa revoce procurorul-sef DNA. Chiar in cazul constatarii unui conflict, CCR avea indrituirea sa ceara doar ca presedintele sa execite o anumita prerogativa, dar nu sa stabileasca si continutul ei.
Poate ca limitat in privinta refuzului revocarii la argumente de legalitate prin decizia CCR, presedintele ar fi putut sa le formuleze intr-o noua motivare a refuzului.
O alta mare problema este ca, pentru a sigila revocarea, CCR a blocat practic posibilitatea unei actiuni in justitie impotriva procedurii. In paragrafele 68, 69 si 70 ale Deciziei nr. 358, CCR scoate practic revocarea din competenta instantei de contencios administrativ pe motiv ca ar fi vorba exclusiv despre un raport de drept constitutional.
Decizia CCR nu poate fi atacata in instanta, decretul de revocare nu poate fi atacat in instanta pentru ca e impus de CCR inclusiv sub aspectul continutului, iar propunerea de revocare a ministrului tine de un raport constitutional declarat strict de competenta CCR. Prin urmare, nu exista cale de atac.
Ei bine, exact aici e si hiba majora. Revocarea este o sanctiune. Orice persoana sanctionata are dreptul sa conteste undeva sanctiunea, indiferent daca ea e amenda de circulatie, penalitate la Fisc sau revocare din functie. Si, in cadrul contestarii, persoana sanctionata trebuie sa aiba dreptul sa se apere.
Ei bine, in cazul procurorului-sef DNA si al oricarui procuror-sef, CCR a abolit prin Decizia nr. 358 aceste drepturi. Dna Kovesi nu a putut sa se apere decat in fata CSM, care i-a si dat dreptate, dar avizul negativ al CSM a fost ignorat si de ministru, si de CCR, iar presedintele nu a avut dreptul sa tina cont de el.
Dupa cum explica fostul presedinte CCR, Augustin Zegrean, CCR judeca echitatea, nu legalitatea. Iar sub aspectul echitatii, dna Kovesi este un om care vine in fata CEDO sa se planga ca a primit o sanctiune fara a avea nici cea mai mica posibilitate de a o contesta si a se apara.
