Liderul PMP Eugen Tomac anunţă că PMP, PNL şi USR au strâns semnăturile necesare iniţierii unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă.
”Adio, Viorica! PMP, PNL şi USR au strâns semnăturile necesare iniţierii unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Dăncilă, pe care îl considerăm a fi cel mai incompetent de după 1989. Înţelegând pe deplin votul românilor din 26 mai, considerăm că actualul Executiv nu mai are legitimitate politică şi reprezintă un veritabil pericol pentru România”, scrie Tomac pe Facebook.
El remracă faptul că în contextul prăbuşirii electorale a PSD – ALDE, ne aflăm în aceeaşi situaţie ca în 2007 – 2008: un Executiv slab ţinut pe perfuzii în Parlament şi predispus la măsuri populiste pentru a evita dezastrul la urne.”Dacă nu trimitem acasă Guvernul Dăncilă, riscăm o nouă criză economică de proporţii începând cu 2020. Mai mult, PMP consideră că PSD e un partid nereformabil. S-au dat jos tablourile cu Dragnea de prin sediile partidului, dar apucăturile nu s-au schimbat. Dovadă în acest sens este OUG-ul fără consultare publică cu privire la alegerea preşedinţilor de CJ prin vot într-un singur tur, blocarea iniţiativelor legislative referitoare la îmbunătăţirea votului din Diaspora, dar şi susţinerea aratată recent de Executiv pentru oligarhul Vladimir Plahotniuc”, afirmă liderul PMP.
Citește și: Un sfert din populația României lucrează în agricultura