Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca la partida programată marţea viitoare în tribunele Arenei Naţionale să fie 7.000-8.000 de copii.
„În momentul de faţă avem peste 4.000 de copii care au făcut solicitări şi ţin să le mulţumesc lor şi părinţilor şi profesorilor care s-au implicat în acest proiect. De data aceasta misiunea de a-i susţine pe tricolori pică pe umerii copiilor noştri şi cred cu tărie că entuziasmul lor, chiar dacă va fi o oră târzie, va cântări destul de mult în prestaţia jucătorilor din teren. Ţinând cont de fluxul mare de cereri, ne aşteptăm la 7-8.000 de copii pe stadion”, a declarat Burleanu săptămâna trecută.
Ultimele calcule arată însă că estimarea şefului FRF a fost una foarte pesimistă, până în această dimineaţă, peste 15.000 de copii sub 14 ani şi însoţitorii lor fiind înscrişi pentru a susţine România de pe stadion.
Termenul limită de înscriere pentru acces gratuit la partidă este miercuri, 9 octombrie, la miezul nopţii, toţi solicitanţii urmând să primească biletele pe mail, în data de 10 octombrie!
Naţionala României a fost sancţionată de UEFA pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon la meciul cu Spania (1-2), din preliminariile EURO 2020, federaţia fiind amendată şi cu 83.000 de euro Chiar dacă Arena Naţională nu va putea primi suporteri la meciul cu Norvegia, FRF se foloseşte de o portiţă în regulamentul UEFA, care permite accesul copiilor pe stadion.
Astfel, la partida din 15 octombrie, de la ora 21:45, au voie să asiste doar copii însoţiţi de profesorii lor sau de antrenori.
Cine are acces pe stadion – Copiii care nu au împlinit 14 ani din cadrul instituţiilor de învăţământ preşcolare sau şcolare, publice sau private, din cadrul academiilor şi şcolilor de fotbal, precum şi legitimaţi la cluburi cu grupe de copii şi juniori; – Fiecare grup organizat de 10 copii trebuie însoţit de un cadru didactic sau antrenor. Spre exemplu, la 23 de copii dintr-o unitate, sunt necesari 3 însoţitori. Intrarea este gratuită pentru copii şi însoţitori (Mai multe detalii aici). – Toţi participanţii la meci vor beneficia, pe baza codului de bare al biletului, de un pachet compus dintr-o băutură răcoritoare şi o gustare pe care îl pot ridica de la punctele special amenajate în incinta stadionului.
Cum te înscrii
Un reprezentant al conducerii instituţiei de învăţământ, şcolii de fotbal, academiei, clubului cu grupe de copii şi juniori trimite o adresă oficială, cu antet şi semnată, la adresa secretariatgeneral@frf.ro până pe 4 octombrie 2019, prin care să manifeste intenţia copiilor din unitatea pe care o reprezintă de a participa la meci.
Cum intri în posesia biletelor
După înscriere, fiecare unitate va primi pe mail din partea FRF un răspuns de confirmare şi un formular online în care trebuie să completeze datele copiilor şi însoţitorilor. După verificarea acestor date, FRF va trimite pe mail biletele care vor fi printate de însoţitori. Cu această ocazie, FRF va furniza şi toate detaliile legate de accesul în incinta Arenei Naţionale şi organizarea grupurilor pentru acces. România va evolua în Feroe, pe 12 octombrie, de la ora 19:00, şi acasă cu Norvegia, pe 15 octombrie, de la 21:45. Ambele meciuri vor fi transmise în direct de ProTV.
Citeste și Handbal feminin, tricolorele sunt în grupă cu Ungaria, Spania și Muntenegru