Europarlamentarul Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, a declarat, joi, la Digi24, că România va trebui să facă nominalizarea pentru postul de comisar european marți sau miercuri, astfel încât noua Comisie Europeană să fie capabilă să-și preia atribuțiile de la 1 decembrie.
”Dacă vrem să respectăm obiectivul ca pe 1 decembrie să instalăm noua Comisie atunci undeva pe marți sau miercuri, cel târziu, să facem o propunere astfel încât Ursula von der Leyen să poată trimite cele trei propuneri de comisar (făcute de Franța, România și Ungaria – n.red.) Parlamentului European”, a declarat Dacian Cioloș.
În consecință, propunerea va trebui făcută imediat după ce va avea loc votul de învestitură pentru cabinetul OOrban, vot care a fost programat pentru luni.
Cioloș a amintit că există deja precedentul Italiei când președintele desemnat al Comisiei Europene a trebuit să aștepte soluționarea crizei guvernamentale de la Roma, până când a fost instalat noul cabinet.
Liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, Dacian Cioloș, a declarat, miercuri, la Adevărul live, că nu poate fi acceptată o propunere pentru postul de comisar european a unui guvern care nu mai are legitimitate. Cioloș a spus că „săptămâna viitoare e limita limitelor” pentru ca România să trimită o propunere și a subliniat că trebuie făcută o nominalizare cu profil european, care să aibă susținerea celor trei grupuri politice mari din Parlamentul European. În opinia sa, Siegfried Mureșan și Adina Vălean întrunesc aceste condiții.