Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a declarat la Brașov, unde participă la un eveniment de campanie al candidatului Dan Barna, că este dispus să își asume o guvernare chiar și în acest moment. „Nu mă feresc de a asuma responsabilități de guvernare”, a spus Cioloș.
„Noi ne pregătim deja de guvernare și ca să fie lucrurile foarte clare o putem asuma de astăzi, de mâine, de oricând. Noi suntem gata de un an de zile să ne asumăm guvernarea și știm ce avem de făcut”, susține fostul premier.
Dacian Cioloș este de părere că este un moment special în care este nevoie de o guvernare „de urgență”, dar că Alianța USR-PLUS nu a avut pârghiile necesare ca să-și asume guvernarea.
„Sigur că acuma e un moment special când trebuie asumată o guvernare de urgență, o guvernare tranzitorie. Și să știți că nu ne-am da în lături nici de la asta. Eu unul nu m-aș da în lături să îmi asum o guvernare și acuma, dar asta înseamnă să am pârghiile și să avem pârghiile la Alianța USR-PLUS ca să facem lucru acesta. Și nu s-a pus problema asta. PNL este cel care are în momentul de față cele mai multe voturi în Parlament dintre partidele care și-au asumat moțiunea, dar vreau să fie foarte clar că nu ne-am ferit, nu ne ferim și nu mă feresc de a asuma responsabilități de guvernare”, a declarat Dacian Cioloș.
Citește și Cioloș: E nevoie de un angajament scris că Guvernul își va asuma răspunderea pe un pachet de legi