Numărul cazurilor de gripă a crescut în ritm alert în ultimele două săptămâni în România, înregistrându-se de peste trei ori mai multe decât în aceeași perioadă din sezonul precedent. Totuși, decesele sunt de patru ori mai puține decât în urmă cu un an.
De altfel, săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a declarat oficial epidemie de gripă în România, după ce Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a raportat că s-a înregistrat o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute față de nivelul așteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere națională.
Și în săptămâna 3-9 februarie (S 06/2020), activitatea gripală a avut un „trend crescător, menținându-se în continuare peste nivelul așteptat și cu extindere națională”, potrivit informării săptămânale a CNSCBT.
Astfel, au fost raportate la nivel național 7577 cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul țării, în creștere față de cele raportate în săptămâna precedentă (7022) și de 3 ori mai multe comparativ cu cele raportate în aceeași săptămână a anului precedent (2489 cazuri).
La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 165.598, cu 59.2% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (103.996) și cu 3.2% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (171.081).
Au fost confirmate 16 decese noi cu virus gripal. De la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 34 decese confirmate cu virus gripal
În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 122 decese confirmate cu virus gripal (de 3,8 ori mai multe decât în actualul sezon).
Din analiza evoluției cazurilor de gripă și infecții respiratorii se observă că și sezonul 2009-2010 a fost unul cu un număr mult peste medie.
Recomandările specialiștilor:
Pentru populație:
– Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugereaza gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicatie de spitalizare;
– Izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezinta simptomatologie asemanatoare gripei;
– Respectarea etichetei tusei si stranutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/stranut la nivelul regiunii interne a articulatiei cotului);
– Igiena adecvata a mainilor, in vederea reducerii raspandirii virusului;
– Evitarea aglomeratiilor;
– Triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar si auxiliar, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistati cu simptomatologie respiratorie;
– Continuarea vaccinarii antigripale;
– Expunerea de materiale informative (pliante, postere) in locuri publice