Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat vineri că a semnat şi a trimis la Monitorul Oficial cele două ordine de ministru care reglementează structura anului şcolar şi micşorează numărul de note necesar încheierii mediei elevilor.
În cazuri spieciale, mediile pot fi încheiate după revenirea elevului la cursuri, până la finalul semestrului ll. Ministrul a precizat că a transmis în teritoriu lista tezelor care vor fi susţinute în acest an. De asemenea, a precizat că CNSU decide într-o şedinţă privind desfăşurarea cursurilor în funcţie de rata de vaccinare a personalului, după care va fi semnat ordinul de ministru în acest sens, tot în cursul zilei de vineri.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a fost redactat, iar în cursul zilei de vineri va fi semnat Ordinul de ministru care stabileşte rata de vaccinare în funcţie de care se vor desfăşura cursurile în şcolile şi grădiniţele de stat şi private. Conform acestuia, a fost luată în considerare rata de vaccinare la nivelul întregului personal din sistemul de educaţie pe motiv că elevii nu interacţionează doar cu profesorii, ci cu întregul personal din unitatea de învăţământ. În Capitală, un număr de 441 de şcoli şi grădiniţe publice şi private, reprezentând 69% din şcoli ,au rata de vaccinare de peste 60%.
„Şoala va începe pentru toţi elevii şi pentru toţi copiii din grădiniţe în data de 8 noiembrie, mă refer aici şi la învăţământul de stat şi la învăţământul privat. (…) Şcolile care au rată de vaccinare sub 60% vor începe şcoala în sistem online, acesta e un lucru foarte clar”, a afirmat Sorin Cîmpeanu vineri, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a precizat, răspunzând unei întrebări, că din totalul de 2 930 000 de elevi şi preşcolari, aproximativ 1 800 000 vor începe, luni şcoala în format fizic.