Adriana Cotel (35 de ani), protejata lui Darius Vâlcov, propulsată de acesta în cele mai puternice poziții din sistemul de sănătate, este pe cale să fie angajată prin detașare la o instituție – cheie, Agenția Națională a Medicamentului (ANM), au declarat pentru G4Media.ro surse din instituție.
Președintele ANM, Marius Șișu, și el apropiat de Darius Vîlcov, ar fi de acord cu detașarea Adrianei Cotel de la firma SC Perfect Balance SRL din Craiova pe postul de șef Serviciu raportare și monitorizare, potrivit surselor citate. Firma la care s-a angajat Cotel este controlată de Mihaela Triculescu, fostă șefă a ANAF propulsată în funcție tot de Darius Vîlcov.
Adriana Cotel a făcut cerere de detașare la ANM imediat după ce a fost dată afară de la șefia Institutului Fundeni de către ministrul Sănătății, Victor Costache. Fosta ministră PSD, Sorina Pintea, o numise pe Adriana Cotel șefă la Fundeni în ultimele zile de mandat.
ANM este condusă acum, pentru prima oară în istoria sa, de un personaj fără studii de farmacie. Este vorba de președintele Marius Șișu, numit interimar în februarie 2019 de guvernul PSD. El este absolvent de studii economice și a picat admiterea la Facultatea de Farmacie, după cum au arătat ziariștii Recorder într-o investigație. El a picat în 2012 examentul de intrarea la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Șișu a fost evaluat la două probe, unde a luat notele 8.45 și 4.25.