ALDE nu e de acord cu legalizarea activității de lobby prin OUG, așa cum dorește PSD

0

Parlamentarii ALDE, în frunte cu liderul Călin Popescu Tăriceanu, au depus marți la Senat o inițiativă legislativă privind legalizarea activității de lobby în România. Asta după ce luni Ministerul pentru Mediul de Afaceri pusese în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pe aceeași temă.

Cele două proiecte sunt cvasi-identice, OUG-ul având două articole în plus față de inițiativa legislativă.

Potrivit unor surse consultate de G4Media.ro, ALDE a făcut această mutare pentru că dorește adoptarea legii lobby-ului prin dezbatere parlamentară, nefiind de acord cu trecerea acesteia prin ordonanță de urgență.

PSD a anunțat încă de la finalul lunii august, într-un document care include prioritățile legislative pentru sesiunea septembrie – decembrie 2018, că legea Lobby-ului ar urma să fie adoptată de Guvern în luna octombrie, prin Ordonanţă de Urgenţă:

“Înfiinţarea societăţilor de lobby, simplificarea accesului public la procesul de legiferare şi la cel decizional. Text de lege preluat integral din legislaţia în materie din Austria. Înfiinţează Registrul de lobby şi de reprezentare a intereselor. Legiferează profesia de lobbyst”.

Inițiativa legislativă a ALDE, aici.

Proiectul de Ordonanță de urgență, aici.

Liviu Dragnea a avut în ultima săptămână câteva gesturi politice extrem de ostile la adresa ALDE, iar partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a început să riposteze. Iritat de refuzul lui Tudorel Toader (susținut de Tăriceanu) de a promova OUG pentru amnistie, Dragnea a avertizat luni că atât postul de ministru al Justiției, cât și cel de președinte al Senatului, aparțin de fapt PSD. A fost un mod de a-i aminti liderului ALDE că este al doilea om în stat prin bunăvoința PSD și că asta s-ar s-ar putea schimba în orice moment.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat miercuri că ALDE nu se va implica în campania pentru referendum. ”Vom recomanda votanților noștri să voteze propriei conștiințe”, a spus Tăriceanu într-o declarație la Parlament. Poziția ALDE e complet diferită de cea a PSD, partenerul de coaliție guvernamentală, care e principalul promotor al interzicerii căsătoriilor între persoanele de același sex.

Citește și Primăria Sectorului 2 vrea să aloce trei milioane de leipentru Catedrala Mântuirii Neamului

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele