Guvernul Cehiei a decretat stare de urgență din cauza creșterii numărului infectărilor. Noile restricții intră în vigoare din 5 octombrie. Se referă, între altele, la limitarea adunărilor la 10 persoane în spații închise și la închiderea școlilor în regiuni foarte afectate. În premieră, scrutinul pentru locale și pentru alegerea Senatului se desfășoara și în sistem drive-in, adică în mașină, pentru evitarea infectărilor comunitare.
Cehia revine la carantina națională pentru 30 de zile. Situația a fost explicată de ministrul Sănătății.
Restricțiile nu vor fi la fel de dure ca în primul val al pandemiei. Granițele rămân deschise, la fel și magazinele și restaurantele, dar cu program redus.
Adunările publice vor fi limitate la 10 persoane în interior și 20 în exterior, iar multe școli vor reveni la învățământul online.
Studiu: Plasticul poate fi consumat de enzima unei bacterii
În acest context se desfășoară alegeri locale și pentru Senat în acest weekend.
În premieră, autoritățile au deschis secții în sistem drive in pentru persoane aflate în carantină. 78 de centre de vot la nivel național, ridicate de armată. Urna este adusă la geamul mașinii alegătorului.
Comisiile electorale trebuie să poarte costume de protecție și beneficiază de sprijinul armatei. Autoritățile au estimat că 16.000 de alegători aflați în izolare ar putea utiliza această procedură alternativă de vot.
Vezi cel mai ieftin purificator de aer anti-coronavirus