Aleşii locali, consilieri şi primari, care provin dintr-un partid absorbit prin fuziune devin independenți

0
- Reclama -

Aleşii locali, consilieri şi primari, care provin dintr-un partid absorbit prin fuziune vor deveni independenţi, potrivit raportului de admitere adoptat, marţi, de comisiiile juridică şi de administraţie din Camera Deputaţilor.

Citiți și Băsescu dispus să dea mâna cu Ponta pentru căderea guvernului Dăncilă

Raportul Comisiei juridice la propunerea legislativă pentru modificarea Statului aleşilor locali a fost votat cu majoritatea membrilor celor două comisii.

Potrivit modificărilor adoptate în comisie, propuse de parlamentarii PSD, pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă de competitor electoral a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care consilierul devine independent. O situaţie similară se referă şi la primari. Astfel, ”pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei lista de competitori electorali a fost ales, cu excepţia partidelor politice care au fuzionat, situaţie în care primarul devine independent”.

Propunerea legislativă urmează să intre în plenul Camerei Deputaţilor. Senatul este for decizional.

”Conform Legii 393/2004, un ales local care părăseşte partidul pe ale cărui liste a candidat îşi pierde mandatul. Există însă o situaţie particulară, în care un ales local este forţat să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei sale. Această situaţie particulară este fuziunea prin absorbţie. Concret, un ales poate ajunge membru al altui partid, printr-o fuziune cu care nu este de acord, fiind forţat să activeze într-un partid politic din care nu doreşte să facă parte şi încălcând încrederea electoratului care l-a ales”, se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege, semnat de 108 parlamentari PSD şi ALDE

- Reclama -

Iniţiatorii apreciază situaţia ca fiind ”total absursă şi nedemocratică”.

”Din aceste motive, se impune modificarea articolelor 9, punctul h1 şi 15, punctul g1, astfel încât aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, să devină consilieri independenţi”, mai precizează iniţiatorii, printre care Florin Iordache (PSD) şi Varujan Vosganian (ALDE).

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele