Am putea ajunge până la Mangalia doar în regim de autostradă

Stefan Alexiu

Traseul exact al celor 30,59 de kilometri ai drumului de mare viteză de pe litoralul Mării Negre a fost avizat în cursul zilei de miercuri, 20 decembrie.

 

Secretarul de stat Irinel Scrioșteanu a anunțat că studiul de fezabilitate a fost avizat în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe al Ministerului Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și Administrației.

Este, practic, ultimul aviz înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern.

- Publicitate -

„Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea:

✅️ 30,59 km lungime traseu

✅️ 2 benzi de circulație pe sens

✅️ 31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră

✅️ spații de servicii (stânga/dreapta)

- Publicitate -

✅️ parcări (stânga/dreapta)

✅️ Centru de Întreținere și Coordonare

✅️ 5 noduri rutiere:

1) Nod rutier Cumpăna (km 2+600)

2) Nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură (km 5+960)

3) Nod rutier conexiune între drumul de legătură și pasajul DN39A – DN39 (km 5+960)

4) Nod rutier DN38 (km 11+000)

5) Nod rutier 23 August (km 30+220).

Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcția unei legături noi și rapide între Autostrada de Centură a Constanței #A4, din zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creșterea vitezei de călătorie.

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 milioane de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile.

📍 Traseul traversează următoarele U.A.T.-uri ale județului Constanța: orașele Techirghiol și Eforie și comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla și 23 August și se va desfășura pe amplasament nou, fără a folosi porțiuni de drum existente”, scrie Scrioșteanu pe Facebook, atașând și o fotografie cu traseul exact care va fi urmat de autostradă.

A fost obținut acordul de mediu, iar proiectul a intrat in linie dreapta pentru a se ajunge la faza de construcție. Următorul pas important este scoaterea la licitație a proiectării și execuției, lucru care ar putea să se întâmple în 2024.

Vezi și Vaccinarea la chiuvetă: anchetă la Mangalia

La comentariile postării, Scrioșteanu este întrebat care ar fi un termen realist pentru finalizarea proiectului: „2027 este un termen Ok, 2028 – dacă stam mai mult de un an în licitație pentru execuție lucrări”, a răspuns secretarul de stat.

Distribuie articol:
Informateca