Platforma americană de comerț a fost penalizată joi de autoritățile italiene de reglementare antitrust cu 1,13 miliarde de euro pentru abuz de poziție dominantă pe piață, anunță CNBC.
AGCM – Autorità Garante della Concorrenza e del Mercato, a declarat că Amazon a adus prejudicii operatorilor concurenți în domeniul serviciilor logistice de comerț online.
Această instituție a concluzionat că Amazon a profitat de poziția sa dominantă pentru a încuraja vânzătorii de pe Amazon.it să utilizeze serviciul de logistică al companiei, FBA – Fulfilment by Amazon.
Totul „în detrimentul serviciilor de logistică oferite de operatorii concurenți, precum și pentru a-și consolida propria poziție dominantă„.
În replică, Amazon a declarat că „nu este deloc de acord” cu amenda și că intenționează să facă apel. „Amenda și măsurile corective propuse sunt nejustificate și disproporționate„, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Tot acesta a declarat că peste 50% din toate vânzările anuale de pe platforma sa din Italia provin de la companii mici și mijlocii, adăugând că succesul acestora este esențial pentru modelul de afaceri.
„Întreprinderile mici și mijlocii au mai multe canale pentru a-și vinde produsele atât online, cât și offline: Amazon este doar una dintre aceste opțiuni„, a declarat purtătorul de cuvânt al platformei deținute de miliardarul Jeff Bezos.