Amazon face angajări în România la Timișoara și Iași

0

Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a anunţat marţi că va deschide trei noi birouri în România, unul în Timişoara şi alte două în Iaşi, şi va angaja 500 de persoane.

 

“Echipa Amazon din România a ajuns să numere peste 2.500 de angajaţi. Compania se pregăteşte să adauge până la finalul anului încă 500 de roluri permanente disponibile în birourile sale din ţară şi intenţionează să deschidă un nou birou în Timişoara şi alte două în Iaşi”, anunţă compania.

Amazon dezvoltă dispozitivele de securitate Ring cu inteligență românească

Biroul din Timişoara, planificat să se deschidă în trimestrul al doilea al anului, se va concentra pe linia Amazon Devices, ce va include şi dispozitivele de securitate Ring, şi va fi locul unde se vor dezvolta şi lansa produse şi servicii inovatoare.

Biroul din Iaşi se va deschide spre finalul anului în campusul actual şi va fi primul care va găzdui departamentul Retail Business Support – cel care se asigură că produsele Amazon şi disponibilitatea lor sunt optimizate pentru clienţi şi, în acelaşi timp, sprijină partenerii de vânzări şi echipele dedicate categoriilor de produse.

În 2023, Amazon se va muta în Palas Campus din Iaşi, unde întreaga echipă locală va fi consolidată.

Vezi și Acţiunile Amazon au trecut de 3.000 de dolari

Noul birou din Palas Campus va găzdui echipele Compliance Ops, Retail Business Support, Creative Ops & Production, Imaging Support, Customer Behavior Analytics, Information Security & Privacy, Compliance Tech, AWS Global IT şi Content Creation Tools.

Amazon şi divizia AWS activează deja în biroul din Bucureşti, care găzduieşte echipele Engineering Center, Technology Development, Speech şi Language Solutions for Alexa, precum şi Alexa Product Testing. Aici echipele sunt responsabile cu dezvoltarea soluţiilor tehnologice şi optimizarea operaţiunilor Amazon.

„Suntem foarte bucuroşi să deschidem noile birouri şi să adăugăm încă 500 de locuri de muncă în Timişoara şi Iaşi. Noile birouri vin cu multe oportunităţi pentru profesioniştii din domeniile software şi operaţiuni, care vor avea şansa să inoveze şi să îmbunătăţească produsele şi serviciile noastre ce sprijină clienţii Amazon din întreaga lume. În viitor, echipele noastre în creştere vor beneficia de clădiri de birouri moderne cu facilităţi de cea mai bună calitate şi de o colaborare şi susţinere îmbunătăţite. Suntem încântaţi că ne putem continua investiţiile în România şi mândri de impactul pe care îl avem în Timişoara, Iaşi şi Bucureşti prin recrutarea celor mai buni profesionişti din ţară şi din lume”, a declarat Octavian Tănase, general manager Amazon România.

Recrutarea pentru poziţiile din Bucureşti şi Iaşi este în derulare. În 2005, Amazon şi-a deschis primul birou din România şi a investit peste 100 milioane euro.

VEZI CEL MAI PUTERNIC PURIFICATOR DE AER ANTI CORONAVIRUS / COVID

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele