DOE (Department of Energy al Statelor Unite ale Americii) analizează posibilitatea implicării în finanţarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea şi de la EximBank, spune ministrul energiei, Virgil Popescu.
”Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk – Secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite – pentru a discuta despre stadiul proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România”, afirmă ministrul.
Potrivit lui Virgil Popescu, ”oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanţarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea şi de la EximBank”.
Vezi și Nuclearelectrica va amplasa reactoare nucleare mici la 90 de km de București
”De asemenea, am discutat şi despre proiectul SMR-urilor, despre situaţia actuală din regiunea noastră, inclusiv a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova, state afectate din cauza războiului agresiv al Rusiei. Am transmis că România susţine cele două state şi vom continua să o facem şi le mulţumim SUA pentru suportul acordat până acum şi pe viitor. România şi SUA au un parteneriat strategic solid, iar energia reprezintă o componentă importantă în prezent şi pe viitor”, mai spune ministrul Energiei.