ANAF scoate la licitație palatul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (SOV), pentru a recupera prejudiciul din dosarul FNI.
Imobilul confiscat de la Sorin Ovidiu Vîntu este o vilă construită în 1927, în stil neo-brâncovenesc.
Clădirea, monument istoric din zona Aviatorilor, este situată în spatele ambasadei Rusiei și al sediului central al PSD.
Imobilul a fost evaluat la suma de 20 milioane de lei.
Pe 21 februarie 2017, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la 8 ani închisoare în dosarul FNI, fiind acuzat de spălare de bani. Instanța a dispus atunci confiscarea specială de la inculpat a 13 milioane de dolari, constând în bunuri mobile și imobile.