Anchetă la Iași după ce un copil în vârstă de trei ani a murit la spital

Stefan Alexiu

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași au demarat o anchetă după ce un copil în vârstă de trei ani a murit la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iași, unde fusese internat cu sindrom hemolitic uremic.

„Copilul a fost internat pe 27 aprilie mai întâi la Spitalul de Boli Infecţioase, după care pe 1 mai a fost adus la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria, unde a decedat. La Spitalul de Boli Infecţioase a ajuns cu diagnostic de posibil rotavirus – avea febră, scaune diareice. I s-a administrat tratament antibiotic şi ţinând cont că evoluţia a fost nefavorabilă, copilul a fost transferat la Spitalul Sfânta Maria unde s-a ridicat suspiciunea de sindrom hemolitic uremic. În noaptea de 3 spre 4 mai a murit. Pe data de 3 mai am prelevat probe aliment, apă şi sanitaţie de la copil, de la familie şi de la locuinţa acestora”, a declarat sâmbătă Liviu Stafie, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Citește și Comisia Europeană: România, pe primul loc în Europa în top celor mai mortale drumuri

Conform declaraţiilor acestuia, luni vor sosi rezultatele analizelor. Potrivit medicilor, sindromul hemolitic uremic este cauzat de bacteria Echeria Coli.


Citeste si...  Termoenergetica Bucureşti începe încărcarea cu apă şi probele de presiune la instalaţiile interioare
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *