logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Interne

Angajaţii Şantierului Naval Mangalia, proteste în faţa Ministerului Economiei şi a Guvernului

Alexandru Ionescu
Alexandru Ionescu
9 mai 2025
Share
SHARE

Angajaţii Şantierului Naval Mangalia vor organiza, vineri, două acţiuni de protest, una în faţa Ministerului Economiei, iar cealaltă în faţa Guvernului şi solicită acţiuni urgente din partea statului pentru redresarea şantierului.

 

Activitatea acestuia este întreruptă de aproape un an, cei mai mulţi angajaţi se află în şomaj tehnic, iar salariile pe ultimele două luni nu au fost achitate.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul au anunţat organizarea a două acţiuni de protest vineri, în faţa Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi a Guvernului României, în contextul agravării situaţiei de la Damen Shipyards Mangalia (DSMa).

- Publicitate -

Aceştia susţin că, deşi statul român este acţionar majoritar, nu îşi asumă responsabilitatea pentru administrarea şantierului, aflat în insolvenţă şi cu activitatea suspendată temporar din iunie 2024.

Protestul în faţa Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului are loc între 11.30 – 13.30, iar cel din faţa Guvernului României între orele 13.30 – 15.00.

Reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul estimează că la aceste acţiuni de protest vor participa aproximativ 200 de persoane – membri de sindicat şi angajaţi ai şantierului.

”Scopul protestelor: transmiterea unui apel disperat către reprezentanţii statului român pentru a interveni urgent în sprijinul acestui obiectiv strategic aflat în pragul colapsului”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul.

Ei au precizat că activitatea şantierului este întreruptă de peste 11 luni (din iunie 2024), majoritatea angajaţilor se află în şomaj tehnic, drepturile salariale aferente ultimelor două luni nu au fost achitate, iar prima de Paşte şi alte drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă nu au fost acordate.

- Publicitate -

De asemenea, salariile compensatorii pentru angajaţii disponibilizaţi au fost plătite doar parţial.

Sindicaliştii au menţionat că doar o parte dintre angajaţii implicaţi în lucrări de reparaţii nave şi cei delegaţi în alte şantiere navale din România au fost plătiţi, şi aceştia cu întârziere şi parţial şi că există riscul ca nici în această lună şi nici în lunile următoare să nu se poată achita salariile, în lipsa unor măsuri concrete de sprijin.

”Fondul de garantare a creanţelor salariale a fost deja utilizat pentru perioada maximă legală de 5 luni consecutive (octombrie 2024 – februarie 2025) şi nu mai poate fi accesat. În aceste condiţii, salariaţii nu mai au nicio plasă de siguranţă în faţa neplăţii salariilor. Aceştia au fost privaţi de drepturile fundamentale prevăzute de legislaţia muncii. Salariat fără salariu este o contradicţie în termeni.

SLN a sesizat ITM Constanţa privind neplata indemnizaţiilor de şomaj tehnic şi a altor drepturi din CCM, precum şi plata parţială a salariilor angajaţilor care au reluat activitatea. ITM a efectuat un control, dar nu a transmis încă un răspuns oficial”, au mai precizat reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul.

Ei au reamintit că la protestul din 7 februarie, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunţa existenţa a şase investitori interesaţi, dar că până la această dată, niciun contract de asociere nu a fost semnat, iar promisiunile făcute nu s-au concretizat.

SLN a mai afirmat că a solicitat în repetate rânduri intervenţia Administraţiei Prezidenţiale, a Guvernului României, a Ministerului Economiei, a altor ministere de resort, precum şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), însă toate aceste apeluri au fost ignorate, la fel ca şi problemele grave ale angajaţilor şantierului.

Etichete:protestșantier
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

InterneȘtiri

Greva magistraţilor amână procesele de corupţie

Magistraţii de la Curtea de Apel şi Tribunalul Bucureşti judecă doar cazurile urgente cu arestaţi şi amână celelalte procese în…

5 Minute
Interne

Începe Festivalul Naţional de Teatru

Festivalul Naţional de Teatru (FNT), a 33-a ediţie, începe vineri, 20 octombrie, la Bucureşti. Manifestarea teatrală de amploare va dura…

2 Minute
InterneȘtiri

Filme peruane la Institutul Cervantes

Trei filme peruane, subtitrate în limba engleză, vor rula în luna iulie, în El Patio, curtea interioară a Institutului Cervantes.…

1 Minute
valeriu gheorghita
InterneȘtiri

Gheorghiță anunță reprogramări la vaccinare

Persoanele care desfăşoară activităţi esenţiale şi care ar fi trebuit să primească prima doză de vaccin anti-COVID din 28 ianuarie…

2 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?