Angajatorii trebuie să decaleze programul de lucru al salariaților

Transportul public poate fi decongestionat prin decalarea programului de lucru

0

Traian Berbeceanu a declarat că transportul public poate fi decongestionat prin decalarea programului de lucru. Prefectul Capitalei spune că aceste prevederi din Hotărârea de Guvern 856 cu privire la prelungirea stării alertă nu au fost aplicate de angajatori.

 

“Prin Hotărâre de Guvern, (…) este o dispoziţie imperativă, şi nu una dispozitivă ca toţi operatorii economici şi toate instituţiile de stat sau private să decaleze programul funcţionarilor cu o oră sau cu două ore, să împartă funcţionarii în două sau trei grupe şi să decaleze programul, (…) însă nu s-a respectat. Chiar la nivelul Prefecturii, astăzi, am dat dispoziţie ca, începând cu ziua de mâine, jumătate dintre funcţionarii instituţiei să vină la ora 7,00, iar cealaltă jumătate la ora 9,00. (…) Nu s-a respectat în cea mai mare măsură în niciuna dintre instituţiile publice sau instituţiile de stat, de aceea avem această aglomerare la staţiile de metrou, de aceea avem această aglomerare la STB şi noi am opinat că, prin aplicarea de îndată a acestor prevederi, putem să decongestionăm transportul public şi suprateran şi subteran”, a afirmat Berbeceanu, luni, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Mijloacele de transport public reabilitate din bani europeni

Prefectul Bucureștiului spune că, în şedinţa CMBSU, s-a apreciat că nu se impun măsuri restrictive suplimentare, ci concentrarea eforturilor pe aplicarea celor deja decise în contextul pandemiei de COVID-19.

“Am apreciat şi noi şi toţi membrii din Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă că măsuri restrictive suplimentare nu se impun. Am hotărât să ne centrăm foarte mult eforturile şi atenţia pe respectarea măsurilor care sunt luate. Nu este normal (…) să luăm măsuri suplimentare, atât timp cât eu, personal, și colegii, domnul vicepreşedinte al Comitetului şi colegii din Comitet, au apreciat că nu sunt suficient de bine aplicate măsurile deja existente şi în sensul acesta ne vom canaliza eforturile”, a spus Berbeceanu, întrebat de jurnalişti dacă mall-urile ar putea fi închise în perioada următoare.

CMBSU a decis menţinerea pentru încă 14 zile a măsurilor pe care le-a dispus în 19 octombrie.

Vezi și Top 5 soluții naturale pentru a scăpa de gândacii de bucătărie

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele