ANOFM: 283.000 de persoane au fost angajate în anul 2018

0

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) ne anunţă că aproape 283.000 de persoane au fost angajate în anul 2018. Numărul mare de angajări reprezintă o urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă.

Din totalul persoanelor ocupate până la 31 decembrie 2018, 104.239 au peste 45 de ani, 70.989 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 59.321 au între 25 şi 35 de ani, iar 48.372 sunt tineri sub 25 de ani. Cele mai multe persoane încadrate sunt bărbaţi (159.098), numărul femeilor fiind de 123.823. În funcţie de rezidenţă, 154.513 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 128.408 persoane sunt din mediul rural. Conform ANOFM, nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (88.827), profesionale (67.864), gimnaziale (62.338), 29.011 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în anul 2018, 174.068 (61,52%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, arată ANOFM, precizând că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţe:

“Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. În anul 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 594.505 persoane”.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (21.229), urmat de Timiş (20.516), Suceava (16.868), Neamţ (13.266) şi Iaşi (11.507).

Citește și Banca Națională avertizează: „Necorelarea pregătirii forței de muncă disponibile cu cerințele angajatorilor sporește presiunile asupra salariilor”

 

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele