ANPA face imposibilă folosirea fondurilor europene deja alocate pentru monitorizarea sturionilor din Dunărea de Jos

Informateca

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM) acuză Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) că face imposibilă folosirea fondurilor europene deja alocate pentru proiectul de monitorizare a populațiilor de sturioni din Dunărea de Jos. Acest lucru se întâmplă din cauza limitării arbitrare, de către ANPA, a numărului de exemplare din speciile de sturioni capturate, marcate, eliberate și monitorizate prin acțiunile de pescuit științific, spune institutul într-un comunicat de presă.   

INCDPM a solicitat ANPA să transmită persoanelor desemnate autorizația de pescuit științific pentru a putea începe activitatea propriu-zisă de marcare cu mărci ultrasonice a speciilor de sturioni din Dunăre, asigurând astfel buna desfășurare din punct de vedere legal a pescuitului științific.

Potrivit comunicatului de presă al institutului, acesta a informat în data de 6 iulie atât Poliția de Fontieră Ialomița, cât și Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița că, din punctul său de vedere, activitatea de pescuit științific la speciile de sturioni poate începe.

Deși au solicitat în repetate rânduri ANPA să motiveze punctual prin legislația în vigoare cauzele pentru care a limitat numărul capturilor din speciile de sturioni care pot fi marcate cu mărci ultrasonice în scopul monitorizării migrației pe cursul inferior al Dunării, mai spun reprezentanții institutului, până la această dată nu a fost primit nici un răspuns.

Riscuri ale lipsei de acțiune a ANPA: penalități plătite din bugetul public

Ca efect ale lipsei de implicare a ANPA,  INCDPM amintește că există un iminent risc de infringement asupra României datorită lipsei informațiilor privind numărul de sturioni, specii protejate CITES. Prin imposibilitatea folosirii fondurilor europene deja alocate pentru acest scop este implicit diminuată capacitatea de absorbție a României, mărind în același timp riscul ca Guvernul României să fie nevoit să suporte din bugetul public penalitățile pentru lipsa datelor reale și actualizate privind populațiile de sturioni din Dunărea de Jos.

Citeste si...  Ministrul Agriculturii: În România intră şi produse din lapte care nu au văzut laptele!

 

Citește și: Analiză AgroGo: Prețuri mai mari la recoltare pentru grâu

 

„INCDPM îşi exprimă convingerea că ANPA va reevalua deciziile anterioare de limitare arbitrară a numărului de exemplare care ar urma să fie capturate, marcate ultrasonic şi eliberate şi ulterior monitorizate în Dunăre, conform procedurilor ştiinţifice, rezultate ale cercetărilor experţilor ihtiologi şi în tehnologii de monitorizare ai institutului, validate de experţi în domeniu atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional la Bruxeles (2016), Londra (2016), Barcelona (2017), Geneva (2016-2017), Toronto (2016), Bankok (2016)”, comunică INCDPM.

Proiectul de monitorizare a sturionilor derulat de INCDPM, unic la nivel mondial

INCDPM deruleză singurul program de amploare de cercetare ştiinţifică prin monitorizarea exemplarelor din speciile de sturioni de pe Dunăre, între Marea Neagră şi Porţile de Fier, cu ajutorul mărcilor ultrasonice implantate şi a unui sistem monitorizare bazat pe teledetecţie amplasat pe fluviul Dunărea cu ajutorul cărora a creat o bază de date ştiinţifice certe (nu virtuale) unicat la nivel mondial, pusă deja la dispoziţia autorităţilor române pentru fundamentarea inclusiv a unor decizii juridice favorabile României în cadrul Convenției de la Berna.

Potrivit datelor INCDPM, 65% din sturionii pe care i-a monitorizat în ultimii 5 ani au fost braconați.

(0 vizualizari)

sturioni-monitorizare

Post-ul ANPA face imposibilă folosirea fondurilor europene deja alocate pentru monitorizarea sturionilor din Dunărea de Jos apare prima dată în AgroTeca.


Sursa: ANPA face imposibilă folosirea fondurilor europene deja alocate pentru monitorizarea sturionilor din Dunărea de Jos


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *