ANPC anunţă că Blue Air a anulat peste 11.200 de zboruri

Alexandru Ionescu

ANPC transmite, joi, detalii despre ancheta care vizează compania aeriană Blue Air, precizând că, din 30 aprilie 2021 – când s-au ridicat majoritatea restricţiilor impuse de pandmie – compania a anulat peste 11.200 de zboruri pentru care erau făcute aproape 180.000 de rezervări şi s-au plătit peste 66,5 milioane de lei.

 

ANPC precizează că Blue Air nu a oferit călătorior motive pentru anularea zorurilor, nu a rambursat contravaloarea acestora şi nici nu a plătit compensaţii. În plus, deşi I s-a atras atenţia asupra practicii comerciale, compania a recidivat.

ANPC transmite, noi, date pentru o mai exactă informare a publicului cu privire la rezultatele controalelor efectuate, în ultimele luni, la operatorul economic Blue Air Aviation SA.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) comunică neregulile întâlnite de echipa de control, până la data de 14 iunie 2022, urmând ca, aşa cum a anunţat deja, cuantumul amenzii să fie stabilit ulterior, conform prevederilor transpunerii nîn legislaţia naţională a Directivei europene Omnibis, în urma publicării în Monitorul Oficial a procedurii care se aplică în acest caz”, aprecizat ANPC, joi, într-un comunicat de presă.

Potrivit ANPC, deşi au fost realizate mai multe verificări, cel puţin în anii 2021 şi 2022, în urma cărora s-au constatat nereguli similare, iar operatorul aviatic a fost avertizat, consiliat şi i s-au interzis practicile comerciale incorecte de la acel moment, acesta a recidivat.

”Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorităţii restricţiilor de zbor impuse de pandemia de Covid-19) şi până la data de 14 iunie 2022 – când rezultatele cercetărilor au fost aduse la cunoştinţa reprezentantului companiei -, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei calculate la cursul în lei comunicat de BNR în data de 14.06.2022 al valutelor, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri”, a mai transmis ANPC.

Citeste si...  BRD a obţinut în instanţă suspendarea Ordinului ANPC

Instituţia precizează că cele 20 de state totalizează 92% din populaţia totală a Uniunii şi sunt: Croaţia, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Austria, Grecia, Olanda, Irlanda, Bulgaria, Danemarca, Spania, Suedia, Finlanda, Germania, Belgia, Franţa, Italia, Cipru şi România.

Blue Air solicită Ministerului Finanțelor împrumutul promis în pandemie


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *