Arabia Saudită şi-a oficializat candidatura pentru Cupa Mondială din 2034

Alexandru Ionescu

Arabia Saudită şi-a lansat oficial vineri campania pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2034, pentru care este oricum singura candidată, relatează AFP.

Federaţia de Fotbal din Arabia Saudită (SAFF) a prezentat sloganul „Growing. Together.” şi logo-ul candidaturii sale, reprezentând panglici multicolore întrepătrunse care desenează numerele 3 şi 4 şi sunt împodobite cu „imagini fotbalistice şi simboluri culturale”, a explicat SAFF într-un comunicat.

Această candidatură „a fost posibilă doar datorită transformării rapide a ţării”, a explicat preşedintele federaţiei, Yasser Al Misehal.

Candidatura face parte din politica de influenţă prin sport a Arabiei Saudite, care se înscrie în vastul proiect „Vision 2030” condus de Mohammed Ben Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite.

- Publicitate -

Arabia Saudită este singura candidată la organizarea Cupei Mondiale din 2034, după ce cvartetul Argentina-Uruguay-Paraguay-Chile s-a retras. Primele trei ţări vor găzdui fiecare câte un meci la Cupa Mondială din 2030, coorganizată de Spania, Portugalia şi Maroc. Australia şi-a retras, de asemenea, candidatura pentru 2034 la 31 octombrie.

Etichete:
Distribuie articol: