Arhiepiscopia Tomisului a hotărât ca slujba de Înviere să fie oficiată de sărbătoarea Înălţării, adică în noaptea de 26 spre 27 mai, din moment ce, anul acesta credincioşii nu au putut participa la slujba de Inviere de Paști.
Aseară, în fața Catedralei din Constanța, Arhiepiscopul Tomisului a împărțit lumină credincioşilor, iar aceștia, cu lumânări în mână, au cântat Hristos a Înviat.
Slujba de la Constanţa a început cu Acatistul Învierii, la ora 23.30. La slujba au participat în jur de 200 de credincioşi de toate vârstele.
Înaltul prelat le-a cerut celor prezenţi la slujbă să păstreze distanţa unii de alţii, iar majoritatea enoriaşilor aveau măşti pe faţă.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie: Mântuitorul Hristos din nou ne cheamă la înțelepciune
Printre cei prezenţi se numără şi Milionarul Viorel Cataramă.
”Am auzit destule discuţii că nu ar fi trebuit să se ţină astăzi această slujbă. Creştinătate are la bază Biblia. În Biblie este spus că Iisus s-a născut odată, a murit odată şi a înviat odată. Cu toate acestea, din anumite considerente în fiecare an se celebrează aceste evenimente de două ori. Prin urmare nu văd de ce ar fi o problemă ca în această seară să nu fim aici la Constanţa”, adeclarat Cataramă.