Arnold Schwarzenegger a redevenit, oficial, burlac

0
Sursa foto: facebook/arnold

Actorul american de origine austriacă era despărțit formal de aproape 11 ani de Maria Shriver, dar abia acum au reuşit să ajungă la o înţelegere în privința averii lor, de circa 400 de milioane de dolari.

Divorţul a fost introdus în sistemul judiciar, după ce un judecător privat l-a intermediat şi l-a semnat la începutul acestei luni, scrie „Daily Mail”.

Arnold, în vârstă de 74 de ani și Maria Shiver – 66 de ani, s-au despărţit la 1 iulie 2011, când ea a cerut divorţul, aflând că actorul a avut un copil, Joseph Baena, cu menajera lor, Patricia Baena.

Totuși, divorţul a rămas blocat timp de un deceniu din cauza „lipsei de motivaţie” a celor doi, dar mai ales din cauza averii uriaşe de unde nevoia unui acord complex pentru soluţionarea proprietăţilor, incluzând un conac şi o casă de vacanţă, dar şi a investiţiilor. În cele din urmă, au reuşit să-şi împartă averea în mod relativ egal, dar toate detaliile financiare au rămas secrete.

Amintim, Arnold Schwarzenegger şi Maria Shriver s-au căsătorit în 1986 şi au împreună patru copii: Katherine(32 de ani), Christina(30 de ani), Patrick(28 de ani) şi Cristopher(24 de ani).

În prezent, fostul Mister Olimpia, devenit celebru pentru rolurile din „Terminator”, „Predator” sau „Conan”, locuiește singur, înconjurat de câteva animale de companie, într-un ranch din California.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele