Statul Islamic revendică un atac comis duminică în oraşul Jalalabad din Afganistan, transmite agenţia de presă a grupării jihadiste, Amaq, preluată de Reuters.
Cel puţin trei bombe au explodat lângă o închisoare din oraşul situat în estul ţării, au declarat surse oficiale afgane.
Prima deflagraţie, de mari proporţii, a fost a unui autovehicul capcană; au urmat două sau mai multe explozii mai mici, a afirmat un consilier local. Ulterior, forţele de poliţie au luptat cu atacatori care luaseră poziţie lângă penitenciar. Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi.
Talibanii, care declaraseră un armistiţiu de trei zile începând de vineri, cu ocazia sărbătorii musulmane Eid al-Adha, au comunicat printr-un purtător de cuvânt că nu sunt răspunzători de atac.
Avion militar american, prăbușit în Afganistan
Duminică, în ultima zi a armistiţiului, autorităţile afgane au eliberat câteva sute de prizonieri talibani. La rândul lor, talibanii susţin că au eliberat 1000 de prizonieri din forţele afgane, conform unui acord cu Statele Unite.
Atât preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, cât şi talibanii au indicat că ar putea începe negocierile de pace amânate multă vreme imediat după Eid al-Adha.