Președintele PSD, Liviu Dragnea este gata să pună concluziile după ce a analizat activitatea guvernului, ministru cu ministru. Dincolo de declarațiile amabile este evident că mai mulți miniștri vor intra „în concediu” până la sfârșitul acestei luni.
„Evaluarea este finalizată, în noaptea asta o să dăm o formă finală, mâine (luni-n.r.) o să lucrăm la concluzii, pentru că astea sunt la fel de importante, și cred că o să începem să ne vedem cu miniștri tot mâine. Sunt multe domenii în care sunt probleme. O să prezentăm raportul public, ca să înțeleagă toată lumea despre ce e vorba. Nu are nimeni raportul, pentru că nu e gata. Nici nu-mi permit să i-l trimit fără să fie finalizat. O să-l discutăm împreună, că doar nu e un raport al meu, să plec cu el acasă”.Întrebat dacă eventualele remanieri vor fi trecute în corpul raportului sau la concluzii, liderul PSD a arătat că „la concluzii”.”La concluzii dacă va fi nevoie, dacă va fi cazul să ajungem la asta. Am văzut și chiar nu vreau să se supere nimeni, titlu cu „cea mai tensionată seară’. Chiar pentru mine, nu e deloc tensionată această seară. Nu e vorba de tensiune, cred că s-a creat foarte multă tensiune, îmi pare rău că s-a creat foarte multă tensiune pentru că, până la urmă, este o evaluare a activității unui guvern, care lucrează pentru țară, nu lucrează pentru el. Și PSD-ul a mers în alegeri cu un program, românii au avut de ales între mai multe programe și au spus — acesta este programul pe care îl vrem și l-au votat. Drept pentru care guvernul este pus să pună în practică acel program. Pentru că n-am fost în alegeri ca să le spunem românilor: ‘Vrem să facem un program, votați-ne ca să trăim binișor’. Nu, am spus că vrem să trăim mai bine, adică să trăiască românii mult mai bine, drept pentru care s-a făcut un program bun dar complex, recunosc, și nu ușor de pus în practică și în aceste condiții este nevoie de foarte multă implicare de foarte multă muncă, de foarte multă rigoare și implicare. Și lene deloc. Și, în urma concluziilor, este nevoie să ajungem la schimbarea unor membri ai guvernului, este suficient să se adopte niște măsuri administrative, de fluidizare a circuitului documentelor, de o colaborare mai bună internă sau trebuie să ajungem la alte măsuri? Și va fi o discuție deschisă în Comitetul Executiv, unde vom lua decizii pe care le vom transmite”.
Dragnea susține că speră să nu se ajungă la schimbarea întregului guvern, deși pare tot mai evident că această soluție îi surâde tot mai mult.