Atenție, peste 600 de blocuri din București rămân fără apă caldă! Ce zone sunt afectate și pentru cât timp

0

Mai multe blocuri din București vor rămâne fără apă caldă până joi. Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti anunţă că, începând de acestă săptămână, se desfaşoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele din reţeaua primară, în sectoarele 1, 2 şi 4 din Capitală. Activitatea afectează peste 640 de blocuri.

Termoenergetica anunţat încă de luni că vor fi efectuate lucrări pe conducta Magistralei DN 800 în zona Mall Promenada – Şoseaua Pipera din Sectorul 1.

Activitatea Termoenergetica afectează peste 640 de blocuri din București care vor rămâne fără apă caldă

Se lucrează pe conducta Magistralei II Sud DN 700 în zona Mihai Bravu din Sectorul 2.

”Pentru aproximativ 200 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până joi, 29.09.2022, ora 16.00. Vor fi afectate de oprire şi punctele termice din zona Dorobanţi şi Calea Floreasca”, a precizat compania.

Pentru aproximativ 56 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apă caldă până joi, 29.09.2022, ora 16.00.

”Reamintim că, în cursul săptămânii trecute au fost efectuate alte lucrări, pe aceeaşi porţiune de reţea, pentru remedierea mai multor avarii, fiind deja înlocuită o porţiune de conductă de doi metri.

La punerea în funcţiune a sistemului, după încărcarea instalaţiilor cu apă, au apărut alte spărturi în proximitatea zonei în care s-au efectuat reparaţiile, care necesită intervenţie de urgenţă.

Vă reamintim că anul de punere în funcţiune al conductei din această zonă este 1968, această porţiune de reţea având peste 54 de ani de funcţionare”, a precizat compania.

În plus se montează vane DN 250 în zona Ştefan cel Mare din Sectorul 2., iar pentru aproximativ 108 de blocuri din această unitate administrativ-teritorială a Capitalei va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până joi, 29.09.2022, ora 16.00.

Se mai lucrează la modernizarea conductei DN 600 în zona Basarabia din Sectorul 2 al Capitalei.

Pentru aproximativ 12 blocuri din Sector 2 va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă din data de 29.09.2022 până în data 01.10.2022, ora 23.00 (lucrează firma Clay Work Bucharest SRL).

Altă lucrare vizează conducta DN 600 în zona Văcăreşti din Sector 4

”Pentru aproximativ 205 de blocuri din acest sector va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până în data de 30.09.2022, ora 24.00”, anunţă compania.

Modernizare conductă DN 700 în zona Bulevardului Brâncoveanu din Sectorul 4 este o altă lucrare, iar pentru aproximativ 62 de blocuri va fi sistată furnizarea agentului termic pentru apa caldă până în data de 29.09.2022, ora 24.00 (lucrează firma Erbaşu).

”Vă comunicăm faptul că operaţiunile de încărcare a instalaţiilor începute în cursul săptămânii trecute pentru pregătirea noului sezon de încălzire, au în vedere conductele din reţeaua secundară de distribuţie şi NU au legătură cu lucrările de reparaţii efectuate pe reţelele primare”, a mai transmis Termoenergetica.

Dispeceratele Companiei Municipal Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează pentru soluţionarea problemelor apărute în teren.

”Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din reţea, astfel încât, pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, a mai transmis sursa citată.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele