CSM îi dă dreptate lui Augustin Lazăr și îl contrazice pe Toader în legătură cu dosarul de candidatură şi clasarea vizându-l pe Iohannis!

0

Procurorul General Augustin Lazăr afirmă, referindu-se la dosarul de candidatură pentru funcţia de procuror general şi la acuzaţiile ministrului Justiţiei Tudorel Toader conform cărora ar fi inclus şi o soluţie de clasare vizându-l pe Klaus Iohannis, că CSM i-a transmis că în dosarul său nu există o astfel de soluţie. De asemenea, precizează că regulamentul prevede depunerea a 10 lucrări întocmite de candidat, care sunt analizate de CSM, nefiind vorba despre influenţarea preşedintelui, întrucât aceste lucrări nu îi sunt destinate.

“În niciun caz nu se poate interpreta că prin depunerea unei anumite soluţii între cele 10 lucrări solicitate de CSM s-ar urmări influenţarea Preşedintelui României, aceste lucrări nefiind înaintate acestuia. Pentru lămurirea tuturor aspectelor, am solicitat CSM. să-mi comunice oficial dacă la doasrul meu de candidatură există o astfel de soluţie de clasare. Telefonic, mi s-a confirmat faptul că nu există, urmând să primesc în zilele următoare şi răspunsul în scris”, afirmă Lazăr, precisând că s-a adresat CSM întrucât gestionează dosarele profesionale ale magistraţilor, “în conformitate cu legea şi în virtutea rolului de garant al independenţei justiţiei”.

Procurorul general explică, într-un comunicat transmis vineri seară, că în conformitate cu dispoziţiile art. 21 ind.1 din Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului C.S.M. pentru aprobarea ,,Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător”, pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea emiterii avizului Secţiei pentru procurori, se depun de către candidat şi un număr de 10 lucrări întocmite în funcţia de judecător sau procuror”.

Aceste lucrări sunt analizate de către Secţia pentru procurori din cadrul C.S.M. în scopul stabilirii aptitudinilor candidatului, şi anume: capacitatea de analiză şi sinteză, coerenţa în exprimare, argumentarea din punct de vedere al clarităţii şi logicii, evitarea expunerii şi detalierii aspectelor nerelevante, redactarea dispozitivului într-o formă clară şi concisă, analiza şi interpretarea probelor, precum şi modul în care au fost aplicate jurisprudenţa C.E.D.O. şi C.J.U.E. dacă a fost cazul.

“Aceste lucrări sunt solicitate de către CSM prin regulament şi sunt destinate exclusiv emiterii avizului pentru numire.

Ulterior, către preşedintele României sunt înaintate propunerea ministrului Justiţiei, hotărărea motivată a Secţiei pentru procurori din cadrul CSM şi C.V.-ul candidatului”, menţionează Augustin Lazăr.

În contextul declanşării procedurii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a pus în discuţie legalitatea numirii acestuia.

”Din documentele pe care le avem, nu putem trage concluzia de ce ministrul a transmis propunerea cu dosar incomplet, de ce preşedintele a semnat numirea fără să verifice legalitatea numirii şi nu cred faptul că are legătură numirea fără toate documentele cu unul dintre documentele din dosarul de candidatură în care apare o rezoluţie de clasare emisă de procurorul Lazăr referitoare la preşedintele României în funcţie. Nu găsesc explicaţia”, a afirmat Tudorel Toader.

“În dosarul de candidatură de atunci nu a existat niciun document referitor la califcativul foarte bine la ultima evaluare. Lipsea calficativul evaluării pe ultima perioadă. E adevărat că avizul dat de către secţia pentru procurori nu face referire la neîndeplinirea acestei cerinţe. Am încercat să documentez acest raport, nu a fost evaluarea, a rămas la CSM. Am transmis la CSM solicitarea de a ne pune la dispoziţie rapoartele de evaluare. Ni se răspunde: prezentul raport de evaluare a fost întocmit astăzi 20 aprilie 2017 în trei exemplare. Deci cu mult după numirea sa”, a adăugat ministrul.

Citește și 25.000 de euro pentru sociologul bătăuș Mirel Palada ca să studieze traficul din București! Contract cu dedicație de la una din companiile lui Firea

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele