Austria e clară: nu ne vrea în Schengen

0
- Reclama -

Ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat marţi dimineaţa, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, invocând numărul mare de imigranţi care au ajuns în Austria şi nu fuseseră înregistraţi anterior prin ţările prin care au trecut.

 

 

Aflat la Tirana, cancelarul austriac Karl Nehammer, a confirmat ulterior această poziţie. Datele Frontex, agenţia europeană pentru protecţia frontierelor, arată însă că imigranţii ilegali care ajung în Austria preferă alte rute decât cele prin România.

Ministrul de interne Gerhard Karner a dezminţit informaţiile potrivit cărora Austria ar putea ceda presiunilor la Consiliul miniştrilor de interne din UE care are loc în 8 decembrie la Bruxelles.

- Reclama -

„În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”, a spus ministrul, invocând proasta gestionare a fluxului de imigranţi.

De asemenea, nu va exista nici o aprobare condiţionată a aderării la Schegen, adică aderarea la vară, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii – a precizat un purtător de cuvânt al ministrului într-un interviu acordat cotidianului „Kleine Zeitung”.

Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet.

Banca Centrală Europeană a criticat puternic bitcoin

„În cursul anului, au ajuns la graniţele Austriei 110.000 de imigranţi ilegali, iar 75.000 nici măcar nu fuseseră înregistraţi. 40 la sută dintre migranţi au zburat direct la Belgrad, pentru a se îndrepta pe uscat spre Europa Centrală, alţi 40 la sută au venit prin Turcia, Bulgaria şi Serbia. O mică parte a ocolit gardul Ungariei de la graniţa cu Serbia şi a ales ruta prin România. Avem cele mai multe solicitări de azil pe cap de locuitor, aşa că trebuie să trimitem acest semnal de alarmă”, a spus ministrul de interne Gerhard Karner.

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele