Specialiştii Centrului de Resurse Naturale şi Conservare din vestul Sumatrei au anunţat ȋn 31 decembrie 2019, că floarea de Rafflesia…
Fauna sălbatică din Australia, renumită în special pentru koala şi canguri, va avea nevoie de câteva decenii pentru a-şi reveni…
O rudă a stelei de mare, care trăieşte printre recifele de corali din Marea Caraibelor şi Golful Mexic şi care…
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale vine în sprijinul solicitanților Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) cu…
Curăţenia din casă este un aspect care ne preocupă pe fiecare dintre noi, pentru că aceasta garanteaza sănătatea şi confortul…
Cartoful dulce (Ipomoea batatas) sau batat cum se mai numeşte, este o plantă originară din America Centrală şi de Sud…
Steaua din Bethleem (Ornithogalum dubium) este o planta perenă, originară din sudul Africii care crește pȃnă la 50 cm înălțime.…
Cel puţin 30 de animale au murit, în noaptea de Revelion, în urma unui incendiu izbucnit la o grădină zoologică…
Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 2020 Anul internaţional al sănătăţii plantelor (IYPH), prin intermediul Rezoluţiei 73/252, adoptată la 20…
Felul în care aranjezi masa de sărbătoare dictează întreaga atmosferă, întrucât bucatele delicioase trebuie acompaniate de elemente de decor. Pentru…
Cum organizaţi petrecerea de Revelion Fie că este vorba despre o masă în familie, un eveniment festiv sau masa noastră…
Mesele copioase de Sărbători sunt nelipsite în fiecare an. Preparate gustoase, cu băuturi carbogazoase, cu puțin alcool, dar și deserturi…
Germania şi Uniunea Sovietică au fost împreună responsabile pentru declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, afirmă într-un mesaj postat luni…
În 2050, o tornadă este doar o furtună în Europa. Dacă oamenii nu schimbă nimic, în următorii 10 ani, atunci…
Cerceii doamnei (Lamprocapnos spectabilis) sau inimă însȃngerată cum se mai numește, este o plantă care înflorește primăvara tȃrziu, în perioada…