Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci din rasele…
Liviu Pop, fostul ministru al Educației, nu a mai primit miercuri titlul de doctor al Colegiului Național de Afaceri Interne…
Anul acesta nu vor mai fi cozi la una dintre cele mai cunoscute universități din România. Cei care vor să…
Liceele din București, posibil din toată țara, au hotărât să nu mai ofere și în acest an adeverințe elevilor care…
Ploile au făcut prăpăd în mai multe judeţe. Sute de case au fost inundate, mai multe localităţi au fost izolate…
Producătorii agricoli (PF, PFA, II, IF) au obligația depunerii declarației unice (formularul 212 actualizat de ANAF) anul acesta până la…
Membri ai Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură Silva (FSSS) au depus o petiţie cu nemulţumirile lor la registratura Camerei Deputaţilor şi…
Ministerul Educației a afișat luni rezultatele primei sesiuni de Bacalaureat 2018. În urma soluționării contestațiilor, rata de promovabilitate și mediile…
Hafez al-Assad, fiul președintelui Siriei, Bashar al-Assad, a declarat marți, presei, că matematica este pasiunea sa din copilărie. Acesta a…
Hidroelectrica ia în calcul recuperarea, în instanță, de la autorități, a prejudiciilor cauzate de poluare pe lacul de acumulare Izvorul…
Eclipsa totală de Lună din 27 iulie este cel mai îndelungat fenomen de acest fel al secolului și potrivit superstițiilor…
La sediul Parlamentului European a avut loc dezbaterea intitulată “Apicultura europeană şi românească – Oportunităţi şi Provocări” la care au…
Admiterea la liceu în 2018 permite realizarea unui top al liceelor, unde, conform mediilor de admitere, urmează să studieze cei…
Înainte de eliminarea Naționalei Uruguayului, selecționerul și fostul profesor Oscar Washington Tabarez, în vârstă de 71 de ani, a uimit…
Avocado și banana sunt două alimente populare printre oamenii preocupați de sănătate și de o alimentație corespunzătoare, datorită nivelului ridicat…