Producătorii de carne de vită pierd, în medie, în jur de 1.000 de lei pe cap de animal, pe an,…
La data de 9 noiembrie 2023, la Sala Polivalentă a comuneiBlejoi, a fost organizat primul eveniment din cadrul Caravanei Wallachia…
Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în magazine au apărut deja decorațiunile specifice acestei sărbători. Cei care se grăbesc…
Ministerul sănătății organizează duminică, 19 noiembrie 2023, concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.…
Dintre toate plantele domesticite, cele 6 specii de dovleac (Cucurbita sp.) pe care le cultivăm au suferit cele mai multe…
România este una dintre puţinele ţări care au produs, în acest an, mai mult vin decât anul trecut şi a…
Existӑ contexte dificile sau pe care trebuie sӑ le rezolvi imediat, fiind presat/ӑ de timp. Pentru aceste tipuri de situații,…
Atunci când vine vorba de montarea unei pompe submersibile într-o instalație, există câteva măsuri pregătitoare esențiale care trebuie luate în…
Fondul Român de Contragarantare anunță că a acordat garanții de stat în valoare de peste 4.000.000 lei în primele zile…
Orhideea în ghiveci este una dintre cele mai populare plante de apartament, dar și una dintre cele mai pretențioase. Există…
Aproape 100 de mii de burse se vor acorda în total în anul școlar 2023-2024, în București, pentru aproximativ 208…
Numit de unii stil, tendinţa cluttercore s-a amplificat şi mai mult în ultimul timp, fiind apreciată şi îmbrăţişată cu…
Lucrarea pictorului impresionist francez Claude Monet, “Le bassin aux nymphéas”, a fost vândută la licitaţie, la New York, cu 74…
La data de 7 noiembrie 2023 în cadrul evenimentului găzduit de Facultatea de Științe Economice, UPG Ploiești și Asociația Inter-Bio…
Fundatia Siguranta Auto Copii anunță pentru duminică, 12 noiembrie, începând cu orele 10:00, în Parcul ”Lumea Copiilor” – intrarea din…