Avantajele și dezavantajele studiului internaţional, dezbătute la “Student în Europa”

0

“Student în Europa – proiecte și realități”, dezbaterea care a avut loc pe 17 octombrie la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București le-a permis studenților să vorbească despre experiența lor de studiu internațional.

La eveniment au fost prezenți profesorul Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, profesorul Liviu Papadima, prorector al UniBuc, jurnalistul Radu Comănescu, reprezentant Asociaţia Europa Unită, precum și Bogdan Stoica, președintele Erasmus Student Network UniBuc, care au moderat întâlnirea.

Dezbaterea organizată de Universitatea din București în parteneriat cu Asociația “Europa Unită”, a avut ca teme de discuție bariera lingvisitică și culturală, provocările, obstacolele și granițele unui student străin, diversitatea europeană, dar și modul de adaptare la o nouă cultură, precum și felul în care experiența internațională ar putea aduce un plus viitoarei profesii.

Despre toate aceste subiecte au vorbit atât studenți români care au plecat în strainătate prin intermediul programelor Erasmus, cât și studenți din țări precum: Spania, Nigeria, Armenia și Iran, care au ales să studieze la  Universitatea din București.

Pentru studenții români, avantajele sunt nenumărate, ei fiind curioși să experimenteze un stil de învățare mult mai aplicat, față de sistemul actual din România. Studenții români care au avut ocazia să acceseze programele Erasmus își doresc un singur lucru: implementarea unui sistem de învățământ aplicat după modelul celui din străinătate.

“Experiența de student în străinătate a fost o oportunitate de a descoperi o nouă cultură și de a experimenta un nou stil de predare. Examenele de acolo mi s-au părut mult mai ușoare și mai aplicate față de examenele susținute în România. Modul de învățare se bazează pe practică”, a declarat Ioana, studentă a Facultății de Psihologie.

Pentru unii studenți străini, care au ales Universitatea din București, un dezavantaj foarte mare îl reprezintă bariera lingvistică. O studentă din Armenia care studiază filosofia în limba română, întâmpină dificultăți lingvistice, dar face eforturi pentru a depăși acest obstacol.

Citeşte şi: Tinerii din România vor avea 450 de călătorii gratuite cu mijloace de transport în Europa

Aceasta a declarat că îi este dificil să înțeleagă concepte importante ce țin de specializarea ei în condițiile în care cursurile sunt predate în limba română: “Îmi este foarte greu să înțeleg anumite concepte fundamentale, mai ales că este vorba de un domeniu destul de complex, filosofia. Cu toate acestea, am sprijinul colegilor și al profesorilor care îmi sar în ajutor de fiecare dată când am nevoie. “Pe de altă parte, ea se declară încântată de alegerea ei, mai ales că există o comunitate de armeni cu care s-a conectat și nu a întâmpinat dificultăți în ceea ce privește integrarea în comunitatea de studenți.

Studenții străini prezenți la eveniment s-au declarat încântaţi de ospitalitatea românească, având în vedere integrarea lor rapidă în comunitatea noastră.

Despre integrarea studenților străini în Universitatea din București a vorbit şi jurnalistul Radu Comănescu, reprezentant Asociaţia Europa Unită, care a subliniat faptul că ospitalitatea reprezintă o caracteristică definitorie a poporului român, dar că are de a face cu o stare de spirit, care este parte a unui concept de viaţă specific plaiului românesc, şi anume „omenia”. Jurnalistul a argumentat că este vorba despre o întreagă filosofie în jurul acestui concept ce ține de întreaga existență a poporului român.

Dezbaterea inițiată de Asociația “Proiect – Europa Unită“, se află la a doua întâlnire de acest tip. La prima dezbatere au fost prezenți invitați de seamă precum:  Dumitru Mircea – Rector al Universității din București, Andrei Pleșu – scriitor, Cristian Preda – europarlamentar, Romița Iucu – pedagog, Radu Comănescu – journalist, reprezantant Asociaţia Europa Unită și Dumitru Sandu – sociolog.

Articolul Avantajele și dezavantajele studiului internaţional, dezbătute la “Student în Europa” apare prima dată în Pedagoteca.


Sursa: Avantajele și dezavantajele studiului internaţional, dezbătute la “Student în Europa”

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele