Avocatul Poporului face ce a cerut Toader acum doua săptămâni

Stefan Alexiu

Intituția Avocatul Poporului solicită ICCJ şi CSM să comunice punctul de vedere cu privire la modalitatea de alcătuire a completurilor de trei judecători, a celor „specializate” şi a celor penale, civile şi de contencios administrativ de la instanţa supremă şi de la celelalte instanţe şi opinia privind constituţionalitatea reglementărilor în materie.

„Avocatul Poporului a înaintat adrese către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii prin care solicită, în esenţă, informaţii cu privire la reglementările succesive şi modalitatea de alcătuire a completurilor de 3 judecători, a celor «specializate», precum şi a completurilor penale, civile şi de contencios administrativ, de la instanţa supremă şi de la celelalte instanţe. De asemenea, Avocatul Poporului a cerut celor două instituţii şi punctul de vedere referitor la constituţionalitatea reglementărilor în materie (dispoziţiile legale, Regulementul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii, înainte şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2013, şi altele) din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 685/2018 a CCR”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Avocatul Poporului.

Citește și Toader le acuză pe Livia Stanciu şi Cristina Tarcea de „sfidare” în privinţa formării completurilor de cinci judecători la ICCJ

Se precizează că adresele au fost trimise după ce Avocatul Poporului a fost sesizat, prin petiţii, cu solicitarea de a analiza posibilitatea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a celorlalte reglementări în materie, precum şi cu examinarea constituţionalităţii modului de constituire a completelor de judecată, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale a României.

Citeste si...  Un nou dosar greu: Boureanu și Vlădescu trimiși în judecată

Tudorel Toader declara că, în cazul completurilor de trei magistraţi de la ICCJ, „prin analogie, lucrurile sunt identice” cu cele de cinci judecători, dar nu există o decizie a CCR în acest sens. El spunea că Avocatul Poporului sau părţile din proces pot sesiza Curtea Constituţională cu privire la constituirea completurilor care judecă pe fond procesele la instanţa supremă.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *