Banca Naţională a României (BNR) a fost ţinta unor atacuri ”jalnice” în ultima perioadă, iar acuzaţiile potrivit cărora cineva ar manipula dobânzile sunt periculoase pentru stabilitatea economică a spus, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra inflaţiei.
”Formulări potrivit cărora se joacă cineva cu dobanzile, că le manipulează, sunt periculoase. Pot fi tăiate de la rădăcină aruncând o privire către rapoarte. Este dureros ca unii nu le citesc şi ies în presa cu acuzatii. (…) Am asistat la un atac jalnic asupra BNR”, a spus Isărescu.
El consideră că atacurile asupra BNR sunt iresponsabile, nu au justificare şi afectează stabilitatea macroeconomică a României: ”Anul trecut, cursul de schimb a fost foarte stabil. Cu ajutorul lui, am păstrat anticipaţiile inflaţioniste. (…) S-a sărit la gâtul BNR în ceea ce priveşte cursul valutar, într-o manieră iresponsabilă. Au cerut să fie cursul fix, asta nu se poate”.
BNR a fost criticată, în ultima perioadă, pe teme legate de indicele ROBOR şi de cursul valutar. La finalul lunii trecute, senatorul ALDE Daniel Zamfir a susţinut că indicele ROBOR este „trucat” printr-o înţelegere între băncile comerciale, cu implicarea BNR, şi a cerut guvernatorului Mugur Isărescu şi şefului Consiliului Concureţei, Bogdan Chiriţoiu, să vină la audieri în Comisia economică din Senat.