UPDATE: Barna și USR merg cu Nicușor Dan la Primăria Capitalei

Valentina Constantin

Dan Barna a explicat că decizia de a întocmi un regulament referitor la susținerea de către USR a unor candidați nemembri de partid este necesar pentru a evita posibilele contestații.

Conform g4media.ro Barna declară: ”Decizia Biroului Național nu este împotriva lui Nicușor Dan, ci dimpotrivă. Vreau ca USR să învețe din experiența mea. Am fost contestat după alegerea în funcția de președinte al partidului, iar contestațiile s-au judecat vreme de aproape doi ani. Partidul aproape că nu a putut candida la europarlamentare. E un lucru legitim și firesc să convocăm Comitetul Politic pentru a adopta un regulament referitor la susținerea candidaților independenți. Mai există perspectiva de a susține candidați independenți și în alte orașe. Riscăm să intrăm într-o sarabandă de contestații. Nu vreau să pățească și Nicușor ce am pățit eu”.

Știre inițială

USR-iștii au decis în şedinţa de miercuri că este necesar un regulament pentru susţinerea candidaţilor independenţi la alegeri. Asta netezește drumul lui Nicușor Dan la Capitală.

”Biroul Naţional al USR a decis în şedinţa de miercuri că este necesar un regulament pentru susţinerea candidaţilor independenţi la alegeri. În prezent, Statutul USR are doar prevederi legate de alegerea candidaţilor partidului dintre membrii USR. În lipsa unui asemenea regulament, deciziile filialelor locale de a susţine candidaţi care nu sunt membri USR ar putea fi deschise contestărilor din punct de vedere statutar şi legal”, anunţă USR.

”Ca urmare a adoptării acestui regulament, Nicuşor Dan, de exemplu, va putea propune USR să-l sprijine ca independent la alegerile pentru Primăria Bucureşti, iar USR va putea decide în mod statutar dacă îi oferă susţinere”, precizează ccomunicatul USR.

Citește și Nicuşor Dan mai încearcă o dată la Primăria Capitalei

Nicuşor Dan a anunţat în 25 septembrie că 73% dintre membrii USR Bucureşti consideră că este potrivit ca el să participe la cursa internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei.

Citeste si...  Fiul primarului PSD din Caracal, Ionuț Doldurea, 400 de contracte cu statul în fieful PSD-istului Paul Stănescu

”Rezultatul consultării interne din cadrul USR Bucureşti mă onorează şi mă obligă. 73% dintre membrii care au votat consideră potrivit să particip la competiţia internă, prin care să fiu desemnat drept candidatul USR pentru Primăria Capitalei. Prin votul în favoarea intrării mele în cursă ca independent, membrii USR Bucureşti respectă principiile fondatoare ale unui partid altfel, care promovează competenţa şi competiţia. Mulţumesc vechilor şi noilor prieteni din USR care au transmis mesaje de susţinere şi încredere şi au promovat candidatura mea. Sunt convins că putem da bucureştenilor administraţia publică pe care o aşteaptă de ani de zile. Ştim deja că putem face lucruri importante împreună”, a transmis, Nicuşor Dan.

Preşedintele USR, Dan Barna, a precizat că Alianţa USR-PLUS va susţine pentru Primăria Capitalei candidatul cu cea mai bună poziţie, iar dacă acesta este Nicuşor Dan, nu e nicio problemă.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *