Traian Băsescu a criticat modul în care autoritățile din România au gestionat situația în ultima lună.
„Întârzierea cu circa 30 de zile a măsurilor şi porcăria asta cu «vom lua măsuri progresiv şi gradual» arată că nu ai o minimă pregătire. La epidemii, măsurile se iau într-o noapte şi se implementează. Ce îţi era să îi bagi în carantină pe toţi cei veniţi din zona roşie, din Italia şi din Spania? Au fost lăsaţi în pace în primele două săptămâni.
S-a pierdut bătălia de atunci. În momentul de faţă, scăparea este individuală sau este în mâinile medicilor, care sunt Dumnezei. Ce facem acum trebuia să facem în urmă cu 30-40 de zile. S-a întârziat pentru că aveam alte preocupări politice. Voiam alegeri anticipate…” , a spus Traian Băsescu.