Golgeterul francez a semnat un contract-record cu Al-Ittihad, echipa campioană a saudiților, după 14 ani petrecuți la Real Madrid.
Campioana saudită îi oferă francezului un contract valabil pe doi ani și un salariu de 200 de milioane de euro pe sezon.
Postul public de televiziune din Arabia Saudită, Al Ijbariya, a anunțat, în mod fastuos, că Benzema a ajuns la un „acord oficial” cu clubul Al-Ittihad, la care urmează să evolueze în următorii doi ani.
„Preşedintele clubului Al-Ittihad, Anmar Al Haeli, şi vicepreşedintele Ahmad Al Kaaki au sosit în capitala Madrid pentru a semna oficial cu Benzema un contract record„, spune sursa citată, preluată de Agerpres.
Al-Ittihad tocmai a devenit campioană în Arabia Saudită, în dauna lui Al-Nassr, echipa la care evoluează Cristiano Ronaldo.
Karim Benzema este al patrulea fotbalist care pleacă liber de contract în această vară de la Real Madrid, după Marco Asensio (27 de ani), Eden Hazard (32 de ani) și Mariano Diaz (29 de ani).
Trei români au antrenat-o pe Al-Ittihad
Astfel, din sezonul următor, deținătorul „Balonului de Aur” din 2022 va evolua pentru formația care a fost antrenată anul trecut de Cosmin Contra, demis după ce a ratat atunci campionatul, și înlocuit cu Nuno Espirito Santos, actualul technician al grupării.
Amintim, formația arabă a mai fost pregătită și de Anghel Iordănescu, în perioada 2005 – 2006, dar și de Victor Pițurcă, în două mandate: 2014 – 2015 și 2015 – 2016.
Totodată, România a fost reprezentată la Al-Ittihad de Lucian Sânmărtean, care a jucat acolo în 2015, după plecarea de la FCSB.
Citiți și: Real Madrid, umilită de Manchester City