Biserică din București jefuită de Revelion! Enoriașii, revoltați: E foarte mare păcat să furi din Biserică, așa s-a ajuns?

0

O biserică din cartierul bucureştean Colentina a fost jefuită în noaptea de Revelion. Poliţiştii îi caută acum pe hoţii care au furat toţi banii din cutia milei, după ce s-ar fi ascuns aseară în biserică şi s-ar fi făcut nevăzuţi dimineaţă, când preotul a deschis biserica. Ancheta poliţiei a blocat slujba de Anul Nou.

Enoriaș: E foarte mare păcat să furi din biserică, așa s-a ajuns. Am înțeles, ne fură din buzunare pe stradă, dar din biserică?

Hoţii ar fi furat toţi banii din cutia milei, donaţi de enoriaşi în ajunul Anului Nou.

Marin Ion, consilier Biserica Colentina: Preotul care vine de dimineață a sesizat o cutie în altar, în care se puneau banii și a văzut o scoasă afară și cu capacul desfăcut. Cred că mai mult de 100 de lei nu a fost în cutiile respective, depinde de enoriașul care face donația.

După slujba din ajunul Anului Nou, biserica a fost închisă şi a fost pornit inclusiv sistemul de alarmă, spun reprezentanţii lăcaşului de cult.

Iustin Gherman, cântăreț biserică: Ar fi fost doi, se pare, care au rămas într-o anexă a bisericii, este vorba de spațiul în care sunt scările. Au rămas peste noapte și dimineața ca să iasă din spațiul ăla, am înțeles că e cu sistem dublu de încuiere, au spart un geam mai sus, au ieșit pe acolo, iar dimineața când s-a deschis biserica au reușit și ei să iasă.

Imediat, preotul a anunţat poliţia. Astfel că în loc de slujba de Anul Nou, în Biserică a început ancheta. Enoriaşii nu au avut răbdare să se termine investigaţia şi au plecat.

Pentru a-i găsi pe hoţi, poliştii caută acum imagini pe camerele de supraveghere din apropierea bisericii.

Citește și Viorica Dăncilă, despre preluarea președinției UE: Să arătam bogăția culturală și intelectuală a României

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele