Bolojan: Nu avem o problemă cu cineva sau cu altcineva

Alexandru Ionescu

Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, afirmă că liberalii preferă opoziţia unei situaţii în care s-ar afla la guvernare, dar nu ar face ”ce trebuie pentru ţară”, el spunând că acesta nu este un calcul politic.

 

Bolojan susţine că nu vede o problemă în ideea coaliţiilor politice, însă este de părere că alianţa din care a făcut parte PSD la guvernare ”nu a fost o coaliţie pentru reforme, pentru a face lucruri mari, ci a fost o coaliţie doar pentru funcţii”.

„Coaliţiile, indiferent cum se fac, nu sunt o problemă, pentru că uneori trebuie să faci coaliţii, nu cele pe care şi le doreşte un partid sau altul, ci cele pe care ţi le dă electoratul. Asta e valabil şi pentru un Consiliu Local, şi pentru Consiliul Judeţean, şi pentru Parlament. Problema este ce face acea coaliţie cu forţa pe care o are.

- Publicitate -

Şi am mai spus, PNL-ul este pus în situaţia, pur şi simplu, de a nu mai face o coaliţie cu PSD datorită unor realităţi pe care le-am văzut în anii trecuţi şi le-am văzut şi astăzi. Atunci când faci o coaliţie mare, cum a fost cea din 2021, cum a fost cea din 2025, în care ai o forţă parlamentară de 60%, nu faci o coaliţie ca cineva să ocupe o funcţie şi altul o altă funcţie sau să-ţi împarţi funcţiile, ci faci o coaliţie mare ca să rezolvi lucruri mari.

Problemele pe care le are România, deficitele, prea puţini oameni în economia reală, cheltuieli ale statului disproporţionat de mari, favoritismele, sinecurile şi extracţia de resurse de la stat, nu de ieri, de astăzi, sunt din anii trecuţi, or aceste lucruri trebuiau rezolvate de coaliţie, nu au făcut nimic. Şi atunci nu a fost o coaliţie pentru reforme, pentru a face lucruri mari, ci a fost o coaliţie doar pentru funcţii”, a declarat Ilie Bolojan, miercuri seară, la B1 TV.
El a explicat că, în calitate de prim-ministru, a încercat să pună în aplicare deciziile dificile şi reformele de care România avea nevoie şi să elimine risipa, „pentru că fără asta, indiferent cine va fi în guvernare, nu poţi rezolva lucrurile”.

„În momentul în care am făcut aceste lucruri la modul serios, aţi văzut care a fost reacţia. Şi aşa cum v-am spus, în condiţiile în care un partid sau oamenii de decizie din acest partid prioritizează doar interesele personale sau calculele politice, în detrimentul ţării, ajungem în situaţia în care am ajuns.

Deci nu poţi să faci o coaliţie cu un partid pe problemele mari ale ţării, cât timp acel partid nu respectă înţelegerile, nu-şi asumă responsabilitatea, fuge de orice fel de decizie şi atunci când trebuie făcute lucrurile cu adevărat corecte, nu-şi asumă deloc aceste lucruri. Un alt aspect important pe care am încercat să-l corectez a fost ceea ce s-a făcut greşit în anii trecuţi, şi anume să numeşti oameni pe funcţii care să folosească acea funcţie doar pentru extragerea de avantaje, să numeşti oameni pe funcţii ca o formă de recompensă, pe salarii mari, care să nu livreze nimic pentru acele salarii şi în felul acesta, oamenii, pe bună dreptate, când văd că banii lor care îi plătesc din greu, muncind de dimineaţa până seara, într-o hală, la linia de producţie, nu sunt folosiţi corespunzător şi este o bătaie de joc în ceea ce-i priveşte, normal că nu mai au încredere la acele guvernări”, a adăugat Bolojan.

Nicușor Dan nu ia în calcul ca AUR să facă parte din executiv

- Publicitate -

El a subliniat că nu a mai tolerat risipa.

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca